Surse din PSD au precizat că întreaga miză este scaunul lui Mugur Isărescu, al cărui mandat expiră în acest an. Prin aceste atacuri se pregătește terenul pentru a fi justificată înlocuirea acestuia, conform știripesurse.ro 

Mugur Isărescu își termină mandatul în iunie 2019, el fiind guvernator al BNR încă din anul 1990. Guvernatorul BNR este învestit în funcție prin votul Parlamentului și aici este întreaga miză pentru PSD. Aceștia încearcă să mențină majoritatea la un nivel confortabil, în așa fel încât în vară să dea asaltul final la scaunul lui Mugur Isărescu.

În piață, se aude că nici Isărescu nu mai este atât de dornic să obțină un nou mandat, însă nici nu-și dorește să plece cu imaginea pătată și pe ușa din dos.

Surse din PSD ne-au explicat că odată pornit acest plan, în partid se va da o bătălie extrem de dură, pentru că sunt mulți cei care râvnesc la postul de guvernator al BNR. În acest moment ar fi cel puțin cinci oameni care s-au arătat interesați de postul de șef al BNR , ceea ce înseamnă că Liviu Dragnea va avea o armă extrem de puternică de negociere în interiorul partidului.

Evident, în culise se poate negocia, până în vară, iar dacă Mugur Isărescu va decide să mai meargă un mandat ar avea pârghii de negociere cu cei din PSD. Jocurile sunt deschise, dar, la acest moment, în PSD aceasta este strategia, însă nu este exclus ca în negocieri ulterioare să se schimbe jocurile.