Potrivit ministrului, în prezent suntem într-o perioadă descendentă în ceea ce priveşte cazurile de infectare cu Covid-19.

„Acea perioadă de platou a trecut. Suntem pe o perioadă descendentă. Avem vreo săptămână în care am coborât în pantă descendentă şi avem vreo 4-5 zile de când suntem efectiv în scădere de cazuri.

Am avut ieri o zi în care numărul părea că începe să crească, dar astăzi suntem pe o pantă descendentă. Mă repet, sunt cele 10 zile pe care le gestionăm după primul weekend de relaxare în care am interpretat, cel puţin unii dintre noi, într-un alt mod”, a declarat ministrul Nelu Tătaru.

Când scăpăm de starea de alertă

Conform legii stării de alertă, votată de Parlament și promulgată de președintele Klaus Iohannis, starea de alertă din România se instituie pe o perioadă de 30 de zile și poate fi prelungită maximum încă o singură dată, tot cu 30 de zile. Astfel, starea de alertă poate dura cel mult 60 de zile.

Așadar, românii vor scăpa de starea de alertă cel mai târziu la mijlocul lunii iulie.

Care este de fapt situația în România

Evoluția pandemiei de COVID-19 este în acest moment pe o pantă ușor descendentă, la noi în țară. Numărul de îmbolnăviri noi s-a menținut sub 200 pe zi în ultimele șapte zile, iar numărul deceselor a scăzut cu aproape 60% față de intervalul precedent. 17.857 de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19 de la începutul epidemiei, dar în ultimele șapte zile numărul cazurilor noi a scăzut continuu.

Ieri și astăzi au fost chiar sub 150 de noi diagnosticări pe zi. Cele mai multe sunt în Suceava și București, dar există și nouă județe care mai au în total mai puțin de 100 de bolnavi.

În intervalul analizat, 1713 persoane s-au vindecat, iar autoritățile fac apel la acestea să doneze plasmă pentru a-i putea ajuta și pe alții.

La Galați, un prim pacient tratat cu anticorpi obținuți din plasma donată de persoane vindecate a ieșit din coma indusă în care s-a aflat o perioadă mai lungă de timp și a fost transferat în secția non-COVID a spitalului.

Numărul pacienților internați la Terapie Intensivă a scăzut în ultimele șapte zile, ajungând astăzi la doar 196 în toată țara. Şi decese cauzate de COVID-19 s-au raportat cu 60% mai puține în ultimele 7 zile, față de intervalul precedent, iar în ultimele patru zile au fost chiar sub 10 pe zi.