Mai exact, Marcel Ciolacu a anunțat că luni urmează să fie depusă sesizarea de conflict constituţional între Parlament şi Guvern cu privire la prelungirea stării de alertă.

„Calea aleasă de PNL, aceea de a nu veni să fie votată starea de alertă în Parlament, este cea mai proastă. Într-un fel, au impus prin forţă această stare de alertă, fără o dezbatere parlamentară şi nu numai, fără o dezbatere publică. (…) Repet – au găsit calea cea mai proastă de a impune o stare de alertă fără vot în Parlament. Categoric, mâine o să depun conflict instituţional, deoarece restrângerea de drepturi cetăţeneşti, se specifică foarte clar în Constituţie, se face numai şi numai prin Parlament, prin lege”, a afirmat liderul social-democraţilor, la B1 TV.

Întrebat despre faptul că totuşi Executivul a acceptat şi a introdus în Hotărârea de Guvern solicitările venite de la PSD referitoare la deschiderea bisericilor, Ciolacu a arătat că mai degrabă s-a cedat de către guvernanţi în urma presiunii publice. El a adăugat că rămâne o mare problemă faptul că spitalele destinate tratării COVID-19 rămân închise pentru pacienţii cu boli cronice.

„Cred că mai mult au acceptat toată disputa din spaţiul public pentru că nu se mai putea. Adică furi ce furi, dar până la urmă trebuie să ai o limită. Nu poţi să deschizi păcănelele şi să ţii bisericile închise. (…) Marea problemă este că în continuare au rămas spitalele închise pentru ceea ce înseamnă bolile cronice, acest lucru trebuia specificat foarte clar în prelungirea stării de alertă. Trebuia precizat foarte clar în HG cum funcţionează spitalele pentru bolile cronice”, a arătat Ciolacu.

Un stres pentru români

Totodată, aceasta a mai afirmat că românii nu „poartă mască convinşi că trebuie să se protejeze”, ci doar „de dragul de a o purta”, iar în acest sens problema vine „din lipsa de credibilitate a sistemului şi a Guvernului”.

De asemenea, preşedintele interimar al PSD a reluat acuzaţiile cu privire la manipularea de către guvernanţi a raportărilor de cazuri de COVID-19 şi a ţinut să îi transmită liderului PNL, premierul Ludovic Orban, că dacă politicienii mai şi mint „cifrele nu mint niciodată”.

„Acest glob de sticlă pe care l-au creat în jurul informaţiei. Câtă lume este testată? Nimeni nu ştie câţi români au fost testaţi până acum. (…) În 4 iunie au făcut 13.000 de teste şi au dat că au avut 238 de cazuri, asta înseamnă 1,77% cred. Pe 8 iunie, când se apropia votul la starea de alertă, au testat cel mai puţin, 3.000 de români, şi au dat că au fost descoperiţi 125, adică 4,30 şi ceva la sută. Deci este clar că se joacă cu cifrele. Vreau să îi spun domnului Orban foarte clar: poate noi, politicienii, mai minţim, dar cifrele niciodată nu mint. Deci nu se poate ca la o diferenţă de numai patru zile să ai de la 1,8 la sută îmbolnăviri la 4 virgulă şi… Niciodată nu există, curba lui Gauss nu sare atât de evident într-un timp atât de scurt”, a susţinut Marcel Ciolacu.