Uniunea Europeană a îndemnat joi Moscova să efectueze o anchetă privind otrăvirea opozantului rus Alexei Navalnîi şi nu a exclus aplicarea de sancţiuni, notează AFP.

„Guvernul rus trebuie să facă tot posibilul pentru a desfăşura o anchetă aprofundată asupra acestei crime şi în deplină transparenţă”, a declarat într-un comunicat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, în numele celor 27 de state membre.

El s-a referit la eventuale sancţiuni: „UE lansează un apel la un răspuns internaţional comun şi îşi rezervă dreptul de a lua măsuri corespunzătoare, inclusiv măsuri restrictive”.

Uniunea Europeană „condamnă cu cea mai mare fermitate tentativa de asasinare a lui Alexei Navalnîi, care a fost otrăvit cu un agent neurotoxic militar de tip Noviciok, similar celui folosit în tentativa de asasinare” a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi fiicei sale, Iulia, în 2018, în Anglia.

„Impunitatea nu poate fi şi nu va fi tolerată”, a adăugat Josep Borrell.

„Uniunea Europeană invită Federaţia Rusă la cooperare deplină cu Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) pentru a garanta o anchetă internaţională imparţială”, a subliniat el.

Reacții puternice din Uniunea Europeană

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat joi că Uniunea Europeană cere Rusiei „o anchetă transparentă şi exhaustivă” asupra otrăvirii opozantului Alexei Navalnîi şi aşteaptă să analizeze concluziile acesteia înainte de a lua în considerare eventuale sancţiuni, potrivit AFP, după cum transmite Agerpres.

Teste efectuate de un laborator al armatei germane au oferit „dovezi fără echivoc” că opozantul rus a fost victima unei otrăviri „cu un agent neurotoxic de tip Noviciok”, conform guvernului de la Berlin.

„Facem apel la Rusia să ancheteze transparent şi exhaustiv. Este în interesul Rusiei să aducă răspunsuri, deoarece aceste agent chimic nu este accesibil la liber, şi el a fost utilizat pe teritoriul rus împotriva unui cetăţean rus”, a reacţionat Peter Stano, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

„În ceea ce priveşte posibile represalii sau sancţiuni: în acest moment, nicio anchetă nu spune cine este vinovat. Vrem ca vinovaţii să fie aduşi în faţa justiţiei, însă pentru asta trebuie lansată ancheta şi trebuie obţinute rezultate. Nu suntem acolo încă”, a insistat el în conferinţa de presă zilnică de la CE.

„Este dificil să vorbim de pedepsire când nu avem încă, la acest stadiu, vinovaţi. Ancheta trebuie să aibă loc şi, prin urmare, vor fi decise etapele suplimentare”, a spus el.

Navalnîi nu este prima victimă

Pentru moment, „este inacceptabil să vedem pe cineva victimă a unei tentative de asasinat cu un agent chimic de clasificare militară, care nu ar trebui să fie accesibil la liber (…). Navalnîi nu este prima victimă a unor astfel de atacuri laşe şi inumane, am văzut şi alţi ruşi ucişi, alte voci ale opoziţiei (ruse) reduse la tăcere”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Acelaşi agent neurotoxic folosit împotriva lui Alexei Navalnîi a mai fost utilizat şi împotriva fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi fiicei sale, Iulia, în 2018, în Anglia, conform autorităţilor britanice. Cazul a provocat o criză diplomatică între Londra şi Moscova.

În privinţa „încrederii” acordate de statele europene investigaţiilor Rusiei, purtătorul de cuvânt al CE s-a arătat prudent: „Nu pot extrapola (asupra derulării lor), nu ar fi serios. Dacă ancheta este lansată şi aduce rezultate, vom analiza concluziile sale şi desfăşurarea sa, aşa cum o facem mereu”.

După „semnale, cel puţin verbale, privind dorinţa Rusiei de a coopera”, „vom vedea cum se va concretiza această cooperare şi ce vor face autorităţile ruse după noile elemente” prezentate de Germania, a precizat el, făcând apel la o anchetă „credibilă”, dar adăugând în acelaşi timp că „bilanţul (Rusiei la acest capitol) nu este extrem de satisfăcător”.