Campania și-a găsit rapid susținători. Companii, ONG-uri, sindicate s-au alăturat demersului. S-au realizat clipuri pe youtube, flyere și chiar un imn al mișcării #șîeu. Toate acestea au fost încununate cu un protest de 15 minute, în data de 15 martie.

Bogdan Iacob, de la Inpolitics, vorbește despre trecutul mai puțin cunoscut al afaceristului Ștefan Mandachi și cum și-a construit acesta un adevărat imperiu.

„La revoluție, mama afaceristului, Jeni Mandachi era șefa Casei de Modă Suceava, versiunea moldavă a Zinei Dumitrescu. Nu vom insista asupra subiectului, cine știe cum stăteau lucrurile cu respectivele case înțelege unde batem. Din textilistă-modistă, Mandachi intră peste noapte, cînd românii abia se dezmeticeanu după marea schimbare, în afaceri cu haine, produse de patiserie dar, foarte interesant, cu benzină. Un business foarte bănos, dar nu chiar pe puterile oricui. Nu după mult timp, trece la hoteluri și restaurante. Întrel ele, un hotel mare, spre exemplu, a cărui construcție demarează în Suceava fără niciun fel de autorizații, încălcînd inclusiv normele care interziceau un anumit număr de etaje în zonă. Ulterior, autorizațiile se obțin de la consiliul local unde era membru chiar Jeni Mandachi, aleasă la pachet cu primarul PSD Marian Ionescu. Cel condamnat după respectivul mandat la închisoare, pentru corupție,”susține Bogdan Iacob.

De asemenea, acesta declară că demersul afaceristului se poziționează împotriva simțului natural de conservare și se întreabă de ce ar risca un afacerist să își pună în cap un întreg sistem. Tot Bogdan Iacob este cel care dă și răspunsul, susținând că demersul acestuia nu este nimic altceva decât un experiment sociologic de anvergură ce nu are nicio legătură România.

„În plus, întreaga desfășurare a operațiunii relevă profesionalism desăvîrșit: ideea în sine a turnării unui metru simbolic de autostradă, sloganul simplu, dar percutant ”România vrea autostrăzi”, filmări realizate cu drone profesionale, afișe, flyere, bannere, postări pe Youtube, Facebook, leapșa dată unor afaceriști de calibru, îndemnul la greva de 15 minute, un cîntec creat special pentru campanie, haștagul de rigoare #șîeu etc. Nicio legătură cu România, garantat, cum nu a avut legătură, aproape cert, nici ideea imensului steag românesc din Piața Victoriei format din luminițele telefoanelor. De altfel, povestea seamănă izbitor cu scenariile devoalate de celebrul film Wag the dog, (vezi fabricarea mitului soldatului Shoe) de acum niște ani, care ne arăta cum se lucrează campanii de imagine ca la carte. Din nou, România e terenul unor experimente sociologice de anvergură,” conchide Bogdan Iacob.