Regulile privind înmormântarea persoanelor care au murit din cauza COVID-19 au generat reacţii aprinse în România. Un document care s-ar afla deja la Ministerul Sănătăţii, însă nu ar dori să fie semnat de către ministrul Vlad Voiculescu, ar putea arunca în aer tot acest proces.

Document exploziv, blocat la Ministerul Sănătăţii chiar de la vârful instituţiei?!

Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii “Sinteza zilei”, a prezentat acest document exploziv, care de trei săptămâni ar fi blocat la minister de către Vlad Voiculescu şi mai ales de către secretarul de stat Andreea Moldovan. Documentul priveşte modificarea protocolului de înmormântare pentru românii decedaţi din cauza COVID-19.

“Am prezentat informația potrivit căreia toate cultele din România, sunt 18 culte, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Catolică, toate cultele protestante, neoprotestante, dar aici nu e vorba doar de creștini, dar absolut toate cultele din România au convenit împreună cu doctorul Raed Arafat, care a fost un foarte mare susținător al schimbării acestui document.

Acest document noi îl avem pe surse de la Ministerul Sănătății, însă am încercat să ne informăm cu privire la modul în care au decurs aceste discuții, folosind toate sursele posibile.

Absolut toate cultele din România au avut două discuții cu doctorul Arafat, care a zis că da, protocolul de înmormântare trebuie schimbat, sunt de acord cu asta, și de trei săptămâni acest document este blocat de Vlad Voiculescu și mai ales de doamna Andreea Moldovan, secretar de stat”, a declarat, marţi, Mihai Gâdea, potrivit antena3.ro.

Acestea sunt modificările “de bun simţ” aduse ritualului de înmormântare

În continuare, Mihai Gâdea a prezentat modificările aduse ritualului de înmormântare: “Lucruri care fac ca aceste înmormântări să nu mai calce nici demnitatea umană, nici dreptul la credință.”

“Care sunt lucrurile extraordinare din acest document? Doar niște lucruri de bun simț. Lucruri care fac ca aceste înmormântări să nu mai calce nici demnitatea umană, nici dreptul la credință. Nu vreau să intru în detalii dar oamenii ar trebui să știe că persoanele declarate moarte de COVID, deci în România peste 24.000 de oameni, au fost luați, dezbrăcați, băgați în saci și în felul acesta, înmormântați.

Vreau să vă prezint care sunt modificările față de ceea ce era înainte. Ce e cu roșu e adăugat”, a spus Mihai Gâdea.

Autorităţile vor avea parte de o reacţie extrem de dură din partea românilor, crede Mihai Gâdea

În încheiere, realizatorul “Sinteza zilei” a transmis că autorităţile din România, dacă vor continua să blocheze modificările convenite în acest document, “vor avea parte de un gen de reacție pe care nici măcar nu îl intuiesc”.

“Dacă oricare dintre noi ar fi fost astăzi în locul familiilor care au îngropat pe cineva…

Gabi Luncă este astăzi înmormântată, Nelu Ploieșteanu, și alte sute de persoane. Și părinții tăi, apropiații tăi, mama ta, tatăl tău, ruda ta sunt umiliți în felul ăsta, în acest moment foarte important al ceremoniei de înmormântare, ce ai simți?

Dacă nu fac bine și nu schimbă acest document, și nu îl aprobă, cred că vor avea parte de un gen de reacție pe care nici măcar nu îl intuiesc.”

Sursa foto: Dreamstime