Scandalul fetiței agresate din Baia de Aramă ia amploare. S-a trecut la amenințări fizice. Părinții adoptive ai Sorinei, Ramona şi Gabriel Săcărin au făcut dezvăluiri complete. Aceștia sunt nemulțumiți de ieșirea procurorului general, Bogdan Licu. Îi cer strămutarea judecării ordonanţei preşedinţiale de la Mehedinţi, ordonanţă prin care se cere interzicerea părăsirii României de către minora adoptată pentru motive de siguranţă. Soţii Săcărin spun că au fost recunoscuţi în trafic şi s-a încercat blocarea autoturismului în care se aflau.

Gabriel Săcărin, tatăl adoptiv al Sorinei, a declarat că nu-şi imagina vreodată că poate să treacă prin asemenea clipe doar pentru că a vrut să ajute un copil.  „Noi am adoptat-o pe Sorina din tot sufletul. Nu noi am ales-o. Nu noi suntem de vină dacă cineva a greşit ceva. Domnul Bogdan Licu, procurorul general al unui stat democratic, a ieşit public şi a vorbit despre abuzuri în cazul Sorinei. Greşeala făcută în acţiunea procurorului este ca cere revizuirea cu o soluţie predeterminata de dansul – anularea adopţiei. Unde este prezumţia de nevinovăţie ? Are dansul elemente noi înainte de a fi făcute cercetări? Acum lumea este convinsă că noi am tras nu ştiu ce sfori, că am mers cu valizele cu bani pe la magistraţi să o luăm pe Sorina în America şi să-i facem nu ştiu ce, cel mai probabil să-i luăm organele, nu? Unde am ajuns? Vă spun eu unde am ajuns. Am ajuns în situaţia de a fi recunoscuţi pe stradă şi de a risca să fim în orice moment linşaţi. Am fost deja la un pas, în trafic. Ne-au recunoscut, eram împreună cu Ramona şi Sorina. Au încercat să ne blocheze autoturismul în care ne aflam, imediat Ramona a protejat-o pe fetiţa noastră. Am scăpat doar datorită dibăciei şoferului nostru. Nu se poate să ajungem aici. Noi nu suntem infractori. Noi ne-am întors în ţara în care ne-am născut să luăm un copil orfan, să-l ducem în America şi să-i oferim şi lui tot ce au şi copiii noştri. Sorina este copilul nostru, are acelaşi statut ca şi ceilalţi doi copii, noi avem trei copii acum. Legal. Iar eu şi soţia mea facem orice pentru familia noastră. Din păcate, cred că va ieşi scandal diplomatic, am anunţat deja Ambasada Americii despre tot ce se întâmplă. Noi suntem americanii ăia cu sânge de român care cer opiniei publice să fie respectaţi. Atât!”, a declarat Gabriel Săcărin, conform adevarul.ro.

Aceștia i-au trimis și o scrisoare deschisă procurorului general, Bogdan Licu. Vor să-și caute dreptatea la CEDO. „Scrisoare deschisă către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Dimitrie Bogdan Licu Subsemnaţii, SĂCĂRIN RAMONA ELENA şi SĂCĂRIN GABRIEL, va solicităm public în mod respectuos să formulaţi o cerere de strămutare pentru motive de siguranţă publică a ordonanţei preşedinţială depuse de domnia voastră în 24 iunie 2019 la Tribunalului Mehedinţi prin care aţi solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora adoptată SĂCĂRIN SORINA, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi obligarea părinţilor adoptatori să asigure minorei, în România, un program de consiliere psihologică pentru o perioada de 3 luni. Având în vedere manifestaţiile care au loc zilnic în ultimele zile în faţa tuturor instituţiilor publice, fiind iminenta o asemenea manifestaţie şi în faţa Tribunalului Mehedinţi vă solicităm respectuos să formulaţi o cerere de strămutare către un tribunal aflat la o distanţă mai mare de zona Baia de Arama – Craiova. Conform art. 140 alin 3 Cod de procedura civila : Constituie motiv de siguranţă publică împrejurările excepţionale care presupun că judecata procesului la instanţa competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice. Conform art. Art. 141 alin 2 Cod de procedura civila Strămutarea (…)întemeiată pe motiv de siguranţă publică,poate fi cerută numai de către Procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pentru a nu fi linşati public în momentul în care ne susţinem drepturile şi formulăm apărările în cadrul acestui dosar, în vederea respectării dreptului nostru la apărare şi ale tuturor celorlalte drepturi fundamentale, drepturi egale cu ale oricăror aţti cetăţeni români, pentru evitarea unui scandal monstruos la Tribunalul Mehedinţi vă solicităm respectuos sa formulaţi o cerere de strămutare. Cu respect, SĂCĂRIN RAMONA ELENA şi SĂCĂRIN GABRIEL”, spun cei doi.

 

Te-ar putea interesa și: