Este scandal uriaș la granița UE. Totul a pornit de la amenințările la adresa vameșilor. Se întâmplă în porturile din Irlanda de Nord. Verificările au fost întrerupte iar UE a reacționat dur.

Uniunea Europeană a condamnat „foarte ferm” marţi „orice ameninţare de violenţă” împotriva persoanelor însărcinate să efectueze controalele vamale în Irlanda de Nord. Aceste verificări au fost introduse în urma Brexit-ului. Autorităţile locale au întrerupt luni seară controalele sanitare şi veterinare în porturile Belfast şi Larne. Motivul a fost legat de îngrijorările cu privire la securitatea personalului implicat, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Condamnăm foarte ferm orice ameninţare de violenţe împotriva membrilor personalului portuar sau (…) al oricărei persoane care îşi îndeplineşte îndatoririle şi pune în aplicare acordul de retragere” în Irlanda de Nord, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

„În astfel de circumstanţe, înţelegem pe deplin că deciziile luate de autorităţile nord-irlandeze constau în sistarea provizorie a unui anumit număr de controale”, a adăugat oficialul UE.

Controalele la granița UE, în pericol

Intrarea în vigoare de la 1 ianuarie a noului regim de după Brexit a dus la instituirea de controale vamale. Este vorba de mărfurile care traversează Marea Irlandei între provincia britanică Irlanda de Nord şi Regatul Unit.

Pentru a evita revenirea la o frontieră fizică între naţiunea britanică şi Republica Irlanda, membră a UE, Irlanda de Nord face în continuare parte din piaţa unică europeană. Acest lucru a provocat furia unioniştilor, partizanii menţinerii provinciei în Regatul Unit.

Colectivitatea locală care răspunde de portul Larne a vorbit luni despre o recrudescenţă a „comportamentelor ameninţătoare”. E vorba în special despre înmulţirea unor graffiti „care descriu personalul din porturi drept ţinte”.

La rândul său, UE a cerut personalului său care lucrează în Irlanda de Nord „să nu asigure misiunile care îi revin” marţi.

Miercuri urmează să aibă loc o videoconferinţă cu participarea vicepreşedintelui Comisiei Europene Maros Sefcovic. Va participa și ministrului britanic însărcinat cu coordonarea activităţii guvernamentale Michael Gove.