Dezbaterile pe Legea pensiilor de miercuri, din plenul Camerei Deputaților, au adus un schimb dur de replici între foștii colegi de partid Victor Ponta și Lia Olguța Vasilescu.

Astfel, Ponta, în prezent lider al PRO România, a anunțat că partidul pe care îl conduce a votat Legea pensiilor, dar a adus amenințări deloc voalate miniștrilor din guvernul PSD, pe care i-a anunțat că sunt pasibili de închisoare, dacă proiectul de lege votat azi conține date false.

”Deputaţii Pro România au votat pentru acest proiect de lege luând în considerare declaraţiile publice făcute de către ministrul de Finanţe, ministrul Muncii şi fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Reamintesc prevederile legii 115/ 1999, articolul 8, litera b, care spune aşa: ”Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani faptele săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor, şi anume prezentarea de date inexacte Parlamentului cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister.

Deci noi considerăm că domnul Teodorovici, domnul Budăi, săracul, nu e proiectul său dar îl susţine, doamna Olguţa Vasilescu au informat Parlamentul cu exactitate că au resursele bugetare pentru aplicarea acetei legi. În caz contrar, sper că ştiu că este infracţiune”, a declarat Victor Ponta, în plenul Camerei Deputaţilor.

Fostul ministru al Muncii și adevărata autoare Legii pensiilor, în forma în care a fost votată azi în Camera Deputașilor, Lia Olguța Vasilescu nu a rămas datoare și a dat o replică la fel de aspră:

”Având în vedere că, pe mandatul dvs, mi se făcea dosar penal pentru că văruiam faţade şi făceam un bine oraşului meu, nu mă miră abordarea dvs. Aş vrea să le spun tuturor colegilor că această lege este foarte importantă, poate cea mai importantă lege pe care o votăm în acest mandat. Sper din toată inima să nu fie trimisă înapoi în Parlament de Preşedinte. Sper din toată inima, pentru că aţi împiedicat-o, stimaţi colegi de la PNL, şase luni să intre în vigoare.

Legea nu este neconstituţională, ca să vă intre bine în cap. Şi domnul care a vorbit de la tribună (Victor Ponta – n. r.) se vede că nici măcar nu a citit-o, pentru că l-am văzut şi ieri, în comisie, spunând nişte lucruri care nici măcar nu erau în această lege. Deci, mai întâi citiţi şi după aia criticaţi”, a venit răspunsul prompt al Liei Olguţa Vasilescu.