Scandal imens între Cristian Tudor Popescu și fostul mare campion național de raliuri, Titi Aur. Jurnalistul a criticat în termeni duri accidentul în care a fost implicat fostul ministru al Economiei, Daniel Chițoiu, soldat cu doi morți. De partea cealaltă, Titi Aur a avut o ieșire în care a promovat condusul defensiv.

De aici până la declanșarea scandalului a mai fost un singur pas. CTP-ul s-a enervat pe fostul mare sportiv, despre care a spus că a ieșit ca să-l apare pe Chițoiu.

Titi Aur, atac la adresa lui CTP

Fostul campion de raliuri, Titi Aur, răspunde la comentariul lui Cristian Tudor Popescu, referitor la accidentul în care a fost implicat Daniel Chițoiu și în care au murit două persoane. Gazetarul s-a declarat revoltat și a criticat atitudinea fostului campion, spunând că acesta „i-a căutat scuze” fostului ministru. La rândul său, Titi Aur spune că nu este adevărat, iar ce a vrut să transmită e faptul că un condus defensiv ar fi ajutat șoferul nevinovat să evite accidentul. „Este ceea ce promovăm”, a spus Titi Aur, pentru Digi24.

„Am fost căutat de colegii dumneavoastră ca să comentez mai multe accidente, dar și despre accidentul domnului ministru. Mi-am spus părerea ca de fiecare dată și am înțeles că între timp a ieșit domnul Cristian Tudor Popescu care a făcut două afirmații ciudate.

Una din afirmații, pentru care cred că ar fi normal să își ceară scuze sau să își retragă cuvintele, că eu am fost scos special ca să îl apăr pe domnul ministru de cineva, nu știu de cine. Eu și cu nu știu ce lider de sindicat de la Poliție și nu e deloc adevărat și nu se poate așa ceva, deci nu are voie să facă așa ceva.

Mai multe de atât, a venit și a spus că nu e corect ce spun, că dacă cineva greșește, greșește și gata și celălalt participant la trafic nu are nicio vină. Este foarte adevărat că din punct de vedere legal, și am susținut asta de fiecare dată, un accident se poate întâmpla pentru că unul greșește legal, iar celălalt sau ceilalți participanți la trafic au fost un pic neatenți, nu au reacționat, nu au avut o reacție din punct de vedere conducere defensivă.

Legal, într-adevăr, doar o mașină sau doar un șofer este vinovat. Asta va stabili ancheta, cine, cum. Dar și celălalt participant la trafic poate să aibă reacție dacă conduce defensiv. Este ceea ce promovăm.

Nu e normal ca cineva să îmi spună că am fost scos ca să apăr sau să nu apăr pe cineva, pentru că ar trebui să și demonstreze treaba asta”, a tunat Titi Aur la adresa jurnalistului.