Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, o propunere legislativă care include în categoria persoanelor care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, persoanele care au locuit sau au lucrat cel puţin 30 de ani în comuna Marca şi satele aflate în componenţa sa, localităţi afectate de poluarea remanentă în urma extracţiilor de ţiţei din zona Suplacu de Barcău.

Deputaţii au adoptat, în acest sens, proiectul pentru modificarea art. 1 alin.(2) din Legea nr. 218/2015 privind protejarea şi sprijinirea persoanelor afectate de emisiile de substanţe nocive provenite din extracţiile de ţiţei din zona Suplacu de Barcău.

Astfel, vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, şi persoanele care au locuit în ultimii 30 de ani în comuna Marca şi satele Leşmir, Marca, Port, Şumal Marca-Hută, din judeţul Sălaj, pe lângă cele care au locuit în comuna Suplacu de Barcău din judeţul Bihor şi satele aflate în componenţa sa: Borumlaca, Dolea, Foglaş, Valea Cerului şi Vîlcelele.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Klaus Iohannis a promulgat o lege care vizează sistemul unitar de pensii publice. Conform actului semnat de președinte, sunt extinse categoriile de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare. Sunt vizate persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.

Persoanele care beneficiază

De reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare beneficiază persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.

Localităţile cu astfel de condiţii sunt: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu-Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi localităţile Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, localităţile Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, localitatea Galaţi din judeţul Galaţi, localităţile Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, localităţile Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, localităţile Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea. Beneficiază de prevederile proiectului şi persoanele care locuiesc pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi.