Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede posibilitatea de a beneficia de reducere a vârstei de pensionare şi personalul din sistemul de apărare care a fost trecut în rezervă sau în cazul căruia raportul de serviciu a încetat ca urmare a reorganizării unităţii şi reducerii unor funcţii.

Proiectul modifică Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat şi a fost iniţiat de deputatul liberal Florin Roman.

„De reducerea vârstei standard de pensionare beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care, la data depunerii cererii de pensionare, îndeplinesc condiţiile de vechime (…) şi care se regăsesc în una din următoarele situaţii: a) au fost trecuţi în rezervă în conformitate cu art. 45 alin. (1) lit. a), b), e), g) şi h) din Legea nr. 384/2006, cu modificările şi completările ulterioare; b) au fost trecuţi în rezervă ori le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile acestora, ca urmare a reorganizării unităţii militare sau a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive ori nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale”, prevede textul adoptat de deputaţi.

Potrivit deputatului Florin Roman, propunerea legislativă vine să elimine o discriminare existentă cu privire la militarii rezervişti în raport cu militarii aflaţi în prezent în activitate.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect de lege, scrie Agerpres.