O proteină prelevată de la şoareci tineri şi introdusă în organismul exemplarelor vârstnice a încetinit declinul stării de sănătate şi a extins cu circa 16% durata de viaţă a acestora, conform unui studiu realizat la Facultatea de Medicină a Universităţii din Washington, citat vineri de agenţia Xinhua.

Proteina circulantă este o enzimă numită eNAMPT, cunoscută pentru contribuţia sa în orchestrarea unui pas esenţial în procesul utilizat de celule pentru producţia de energie, se arată în studiul publicat joi în jurnalul Cell Metabolism.

Cercetătorii au demonstrat că nivelurile de eNAMPT din sânge erau în strânsă corelaţie cu numărul de zile de viaţă al şoarecilor – o cantitate mai mare de eNAMPT era asociată cu o durată mai mare de viaţă, iar una redusă, cu o viaţă mai scurtă.

Oamenii de ştiinţă au demonstrat totodată creşterea duratei de viaţă în urma administrării eNAMPT la şoareci vârsnici.

Şoarecii din grupul de control cărora li s-a administrat soluţie salină au murit înainte de ziua 881, la vârsta de circa 2,4 ani. Dintre rozătoarele cărora li s-a administrat eNAMPT unul este încă viu, depăşind 1.029 de zile de viaţă, echivalentul a aproximativ 2,8 ani.

”Am putut estima, cu o acurateţe surprinzătoare, durata de viaţă a şoarecilor pe baza nivelului lor de eNAMPT circulantă”, a explicat autorul principal al studiului, Shin-ichiro Imai.

”Nu cunoaştem deocamdată dacă această asociere este prezentă la oameni, însă (studiul) sugerează că nivelurile de eNAMPT ar trebui analizate în continuare pentru a se observa dacă pot servi drept posibil indicator al îmbătrânirii”, a completat specialistul.

”Am fost surprinşi de diferenţele considerabile între şoarecii vârstnici cărora li s-a administrat eNAMPT de la exemplare tinere şi rozătoarele vârstnice din grupul de control care au primit soluţia salină”, a notat Imai.

”Este vorba despre şoareci vârstnici care nu au suferit modificări genetice; în cazul suplimentării cu eNAMPT, comportamentul, tiparele de somn şi aspectul fizic – precum blana mai deasă şi mai lucioasă – erau similare cu cele ale exemplarelor tinere”, a precizat cercetătorul.

Studiul a identificat, de asemenea, diferenţe de gen în ceea ce priveşte nivelurile de eNAMPT, în cazul şoarecilor de sex feminin fiind constatate în mod consistent niveluri mai ridicate ale acestei enzime.

Oamenii de ştiinţă au notat că, la oameni, eNAMPT este transportată şi în veziculele extracelulare. În cadrul următorului pas, cercetării îşi propun să studieze dacă nivelurile reduse ale proteinei sunt asociate cu dezvoltarea bolilor la persoanele vârstnice şi dacă suplimentarea eNAMPT în veziculele extracelulare ar putea servi drept intervenţie împotriva îmbătrânirii.