Abaterea disciplinară constituie o faptă care are legătura cu munca prestata și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârțită cu vinovăție de către salariat. Încălcarea normelor legale, regulamentul intern, contractului individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozitiile legale ale conducătorilor ierarhici se pot constitui în abateri disciplinare.

Potrivit dispozitiilor legale în materie, în cazul în care un salariat săvârșește o abatere disciplinară, angajatorul are posibilitatea de a dispune una dintre următoarele sancțiuni disciplinare:

  • avertismentul scris;
  • retrogradarea din funcție pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile, cu acordarea salariului corespunzator funcției în care s-a dispus retrogradarea;
  • reducerea salariului de baza și/sau, după caz, a indemnizației de conducere cu 5-10%, pe o perioadă de 1-3 luni;
  • desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune.

ATENȚIE! Sancțiunea disciplinară se radiază din evidențele angajatorului de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancțiune disciplinară în acest termen. Radierea sancțiunilor disciplinare se constată prin decizie a angajatorului, emisa în formă scrisă.

 

In vederea optării pentru una dintre sancțiunile disciplinare amintite anterior, angajatorul trebuie să evalueze corespunzător situația de fapt, ținând cont totodată de criterii precum: împrejurările în care a fost săvârșită fapta, gradul de vinovație a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta, etc.

Este important de cunoscut faptul ca nicio masură, cu excepția aplicării unui avertisment scris, nu poate fi dispusă în lipsa efectuării de către angajator a unei cercetări disciplinare prealabile, în baza căreia va fi emisă ulterior decizia de sancționare.