Sâmbăta lui Lazăr, tradiții și obiceiuri. Ce e interzis să faci înainte de Florii

Sărbătoarea de astăzi, 24 aprilie, este cunoscută și sub numele de „Moşii de Florii” sau „Sâmbăta Morţilor” iar în toate bisericile din ţară se fac slujbe de pomenire a celor adormiţi.

„Îndată ce l-a chemat pe nume, Lazăr a ieşit viu din mormânt, revenind la această viaţă din care plecase, asemenea unui om trezit dintr-un somn adânc”, scrie Doxologia.

Conform tradiției populare, în Sâmbăta lui Lazăr gospodinele trebuie să facă plăcinte şi să le dea de pomană. Totodată, în satele din sudul României se practică mersul cu vaiul.

Sâmbăta lui Lazăr, tradiții și obiceiuri. Ce e interzis să faci înainte de Florii

Un alt obicei din popor arată că fetele împodobite cu salcie cântau din poartă în poartă și primeau ouă. Tot cu ocazia acestei mari sărbători, fetele îşi puneau flori în cap şi cântau despre înmormântarea lui Lazăr.

Fiind în Postul Mare al Sfintelor Paşti, credincioşii trebuie să dea de pomană alimente de post. Printre alimentele respective trebuie să fie și un pahar cu colivă, drept pomenire pentru cei adormiți.

Cu ocazia acestei sărbători, Biserica Ortodoxă face dezlegare la ulei și vin, cu o zi înainte de dezlegarea la pește care se face în Duminica Floriilor.

Sâmbăta lui Lazăr, tradiții și obiceiuri. Ce e interzis să faci înainte de Florii

De asemenea, astăzi sunt prăznuiți și Sfinții Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brâncovici, Iosif din Maramureș și Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin de la Durostorum.

Troparul Sfinților Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brâncovici și Iosif este următorul: „Mărturisitori ai Ortodoxiei și buni arhipastori ai Bisericii lui Hristos, îndreptători ai poporului, Preafericiți Ierarhi purtători de biruință, Iorest și Sava, cei ce v-ați învrednicit de cununa vieții, rugați-vă Domnului să mântuiască sufletele noastre.”

Conform Calendarului Ortodox, în această zi sunt cinstiți și Sfântul Mucenic Sava Stratilatul, Sfânta Cuvioasă Elisabeta, Sfinții Mucenici Eusebie, Neon, Leontie și Longhin, Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin și Sfântul Mucenic Duca.

Sâmbăta lui Lazăr, tradiții și obiceiuri. Ce e interzis să faci înainte de Florii