Drumurile la Londra, Milano, Paris sau Dubai nu mai sunt singura soluţie pentru un outfit de gentleman adevărat. Oferta de produse premium şi de lux pentru bărbaţi s-a diversificat şi la noi de o bucată bună de vreme. „Avem un mix de branduri atractiv şi în ţară“, confirmă Daniela Chiriţă, coproprietara Royal Men Boutique, un multibrand de lux specializat în modă exclusiv pentru bărbaţi.

Mai mult, punctează antreprenoarea, „un client care cumpără din România, primeşte mult mai mult decât ar primi în magazinele high-end din străinătate. Acolo eşti un turist care vine şi cumpără, pe când aici eşti un client fidel care poate fi recompensat cu multe alte extraservicii, pe lângă produsul achiziţionat“.

Iar atenţia şi eforturile către oferirea unor servicii bune de customer care, plus flexibilitatea faţă de cerinţele clienţilor ei, a făcut ca businessul Royal Men, lansat în urma unei investiţii de 600.000 de euro în februarie 2011 – într-o perioadă în care alţi retaileri din segmentul fashion destinat clienţilor cu venituri peste medie şi mari au ieşit din joc -, să ajungă la vânzări de peste 440.000 de euro.

E drept, criza economică i-a făcut pe selecţii clienţi ai magazinelor de lux să-şi regândeasă obiceiurile de cumpărare. Dar nu în sensul că s-au oprit din cheltuit, ci doar „au devenit mai conservatori. Poate că un bărbat care ar fi cumpărat, în vremurile bune, câteva costume scumpe într-un an, se gândeşte acum de două ori când face o achiziţie… dar tot există clienţi care cheltuie şi 40.000 de euro la o singură vizită în magazin (…) Peste tot în lume există o piaţă de lux şi oricât de mare ar fi criza, ea nu dispare“, explică antreprenoarea.

În showroom-ul de lângă Palatul Parlamentului, clientul Royal Men poate alege un produs din galerie sau, la fel de bine, inspirat de ceea ce vede, poate comanda un produs personalizat. „Nu vindem branduri foarte comerciale în ţară, însă ele sunt bine cunoscute la nivel internaţional (…) Am ştiut de la început că mă înham la multă muncă, că trebuie să spun povestea fiecărui brand în parte, dar îmi place ceea ce fac“, mărturiseşte Daniela Chiriţă, care are o experienţă de peste 12 ani în industria de modă masculină; Royal Men are în portofoliu 12 branduri, printre care Artioli (pantofi), Hettabretz (jachete din piele), Cantarelli (sacouri), Fray sau Finamore (cămăşi).

Extraserviciile, viitorul în lux

Ca și în cazul unei ținute vestimentare impecabile, detaliile sunt cele care fac diferența în business. În afacerile de acest gen, lasă Chiriţă să se înţeleagă, ideea e să nu oboseşti să oferi acelaşi serviciu bun: „cumpărătorii pun mare preţ pe experienţa shopping-ului“, a observat ea. Poate şi din acest motiv Royal Men a programt două zile de sesiuni de „made-to-measure“ (5 şi 6 februarie), când dă ocazia clienţilor să-și customizeze după bunul plac costumele. Cel care îşi va pune metrul de croitorie după gât şi îşi va nota meticulos măsurile şi pretenţiile clienţilor va fi Diego Tamantini, croitorul casei italieneşti de modă Scuderi. „Ca o premieră, nu doar domnii, ci şi doamnele care doresc să-şi personalizeze un costum business o vor putea face“, precizează Chiriţă.

Royal Men oferă clienţilor posibilitatea de a alege dintre peste 5.000 de mostre ale celor mai renumiţi şi exclusivişti producători de stofe din lume (precum Holland&Sherry, Scabal, Loro Piana, Zegna, Dormeuil şi Ariston) şi o varietate de peste peste 50 de opţiuni de personalizare a ţinutelor. „Serviciul de croitorie de lux made-to-measure câştigă şi în România tot mai mulţi adepţi şi, implicit, creşte şi numărul comenzilor (…) reprezintă jumătate din vânzările noastre“, spune Daniela Chiriţă. Sistemul clasic, dar sigur, de recomandare „din gură în gură“, a început să funcționeze, iar după trei ani de activitate a Royal Men, bilanţul e multumitor: o bază de date de câteva sute de clienţi, care ies la cumpărături „de două-trei ori pe sezon şi își cumpără patru-cinci vestimentații complete“.

Experiența în industria locală de fashion de lux pentru bărbaţi își spune cuvântul. Clienții ei sunt cumpărători fideli, cărora le știe preferințele vestimentare. Printre ei, numeroși oameni de afaceri, avocați, care vin constant – și pentru networking, dar și pentru haine – la evenimentele de „private sales“ (vânzări private) organizate periodic în magazin.

Cei mai puțin afectați de criză, crede Daniela Chiriţă, sunt retailerii de articole de lux care au știut să-și păstreze clienții aproape. În fond, conchide coproprietara Royal Men Boutique, nici în teorie conceptul nu înseamnă să ai grijă de client doar în timpul procesului de vânzare, ci să menţii şi ulterior o relaţie apropiată cu acesta.

250 este valoarea medie, în mii euro, a bonului de cumpărături pe sezon. Royal Men are în baza de date câteva sute de clienți

1.500 de euro este preţul unui costum „made-to-measure“ lucrat la Scuderi și livrat în 2-4 săptămâni