Câştigul salarial mediu nominal net aferent lunii februarie a fost de 2.236 de lei. Față de prima lună din an, câștigul salarial mediu net  a scăzut cu 2,8% ca urmare a acordării în lunile precedente a primelor ocazionale şi a nerealizării producţiei.

Cea mai mare diminuare a fost consemnată în sectorul fabricării produselor din tutun, unde salariul mediu net a scăzut, în februarie față de luna ianuarie 2017, cu 41%, la 3.809 lei, potrivit datelor INS.

O creștere importantă a câștigului salarial mediu net a avut loc în sectorul bugetar, mai exact la salariații din administrația publică, la care salariile au crescut cu 7,5% față de luna ianuarie.

În luna februarie 2017, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic faţă de luna ianuarie 2017, ca urmare a acordării în lunile precedente a primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe sau sărbători, al 13-lea salariu), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). 

De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna februarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte) sau a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici. 

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în domeniul fabricării produselor din tutun, cu 41,1%, respectiv cu 32,4% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale). 

O scădere între 10,0% şi 22,5% a fost consemnată în activităţi de editare, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea băuturilor, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, tranzacţii imobiliare. 

De asemenea, a fost o diminuare a câştigurilor, între 4,5% şi 10%, în domeniul fabricării altor produse din minerale nemetalice, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, telecomunicaţii, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului,  ​activităţi de servicii anexe extracţiei, captarea, tratarea şi distribuţia apei, extracţia minereurilor metalifere. 

 

Creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de aplicarea prevederilor legale, precum şi de acordarea de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri, de realizările de producţie ori încasările mai mari (funcţie de contracte). 

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de spectacole, culturale şi recreative, cu 12,9%, respectiv cu 7,7% în alte activităţi de servicii, între 4,5% şi 6,5% în sectorul fabricării de mobilă, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea produselor textile, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor (inclusiv activităţi de recuperare a materialelor reciclabile; activităţi şi servicii de decontaminare). 

Au mai urcat cu 2% – 4,5% câştigul în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), hoteluri şi restaurante, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), alte activităţi industriale, agricultură, vânătoare şi servicii anexe. 

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: în administraţie publică (+7,5%) şi în învăţământ (+2,5%). Câştigul salarial mediu net a scăzut uşor în sănătate şi asistenţă socială (-1,2%) comparativ cu luna precedentă.