Iranienii sunt furioşi după uciderea generalului Qassem Soleimani şi promit că Statele Unite şi în special preşedintele Donald Trump vor plăti pentru faptele lor.

Televiziunea de stat din Iran a anunţat, în timpul funeraliilor înaltului oficial militar, că autorităţile vor pune o recompensă pe capul lui Trump, care va fi primită de cel care va reuşi să-l ucidă pe liderul american.

„Iranul are 80 de milioane de locuitori. Pe baza populației iraniene, dorim să strângem 80 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă o recompensă pentru cei care se apropie de șeful președintelui Trump”, a fost mesajul care a dat fiori oficialilor din Statele Unite, potrivit en24.news.

„Oricine ne aduce capul nebunului cu păr galben primeşte 80 de milioane de dolari de la poporul iranian. Sunteţi de acord?”, se mai poate auzi pe înregistrarea difuzată.

Trupele americane sunt în stare de alertă

Între timp, secretarul american de stat Mike Pompeo a admis, duminică, faptul că este posibil ca trupele americane staţionate în Orientul Mijlociu să fie ţinta unor represalii ale Iranului pentru moartea generalului Qassem Soleimani, el asigurând însă că SUA vor respecta dreptul internaţional în orice acţiune împotriva Iranului, după declaraţia controversată a preşedintelui Donald Trump, care a spus că SUA ar putea răspunde prin lovirea a 52 de obiective iraniene, inclusiv situri culturale.

”Estimăm că sunt mari şanse ca Iranul să comită o greşeală şi să ia decizia de a ataca forţe ale noastre, militari ai noştri în Irak sau soldaţi în nord-estul Siriei. Iranul ar face o gravă greşeală dacă va ataca, dar noi ne pregătim ”, a spus Pompeo la postul Fox News.

Reuniune de urgenţă a NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a convocat pentru luni o reuniune de urgenţă a Consiliului Nord-Atlantic, ca urmare a tensiunilor din Orientul Mijlociu, transmite agenţia DPA.

Reuniunea la nivel de ambasadori a principalului for de decizie al Alianţei, programată pentru ora 14:00 GMT, va evalua situaţia din zonă după uciderea într-un raid american în Irak a generalului iranian Qassem Soleimani, a declarat un purtător de cuvânt al NATO.