Carrefour România lansează a doua ediție a programului „Creștem România BIO”, cea mai amplă inițiativă de sprijinire a fermierilor români care vor să facă trecerea la agricultura ecologică. Creștem România BIO este o mișcare națională de susținere a agriculturii sustenabile și de încurajare a obiceiurilor sănătoase de consum, având la bază produsele BIO.

„Programul Creștem România Bio a luat naștere din dorința de a oferi oricărui agricultor șansa de a intra în procesul, uneori anevoios, al certificării bio, fiind – totodată – atenți la interesul în creștere al consumatorilor noștri pentru acest segment de produse, dar și la o practică durabilă, cu atenție sporită față de protejarea mediului înconjurător. Rolul de liant pe care Carrefour și l-a asumat în această amplă mișcare de susținere a agriculturii ecologice, conectând autorități, certificatori, fermieri și consumatorul român, este reflectat printr-un număr de 75 de fermieri aflați în diferite stadii de conversie, în cadrul programului. Anul acesta, ne propunem să atragem un număr cel puțin egal de agricultori și să consolidăm ecosistemul deja creat.” a declarat Anca Damour, Executive Board Member Carrefour România.

„Tocmai am încheiat primul an de conversie la BIO și a fost, într-adevar, diferit, prin modul de cultivare și soluțiile folosite. Cei de la Carrefour mi-au oferit toate informațiile și sprijinul necesare în demersurile pentru certificare. Bio este agricultura de viitor, iar lumea deja începe să conștientizeze beneficiile și să caute produse crescute natural și cu grijă pentru natură. Mă bucur să fac acest pas, care nu este unul ușor, dar am încredere că reprezintă o investiție pentru mine, ca fermier.” a declarat Iulian Tunsu, unul dintre agricultorii înscriși în program în 2019.

Se adresează tuturor agricultorilor, indiferent de locație sau producție

A doua ediție a programului Creștem România BIO se adresează tuturor agricultorilor care sunt interesați de conversia la BIO, indiferent de locația sau dimensiunea producției lor. De asemenea, se pot înscrie în program atât agricultori care urmează să își certifice pentru prima oară culturile, cât și cei care sunt deja în proces de conversie. Înscrierile se fac online, în perioada 24 februarie-15 mai 2020, pe www.crestemromaniabio.ro sau direct în magazine, în întreaga rețea de hipermarket-uri Carrefour din țară (la Recepție Clienți).

Beneficiile oferite în cea de-a doua ediție a programului pentru viitorii parteneri Carrefour sunt:

  • un contract ferm pe perioada de conversie (1-3 ani) și încă 2 ani după momentul în care devin producători BIO. Carrefour va achiziționa întreaga producție pe toată durata contractului;
  • preluarea costurilor de certificare pentru toată perioada de conversie, atât în cazul agricultorilor care urmează să își certifice pentru prima oară culturile, cât și în cazul agricultorilor care sunt deja în proces de conversie;
  • consiliere pentru procesul de conversie la BIO, în ceea ce privește procedura de elaborare a dosarului, în parteneriat cu organismul de certificare Ecocert;
  • promovarea și vânzarea produselor rezultate: începând cu primul an de conversie, ca produse convenționale, iar din al doilea an, sub eticheta „în conversie la BIO”, la un preț superior produselor din agricultura convențională. Carrefour este primul retailer care va introduce o astfel de etichetă, încercând, prin acest demers, să sprijine atât agricultorii în procesul de conversie, cât și să desfășoare acțiuni de informare a consumatorilor cu privire la beneficiile BIO;
  • susținere și consiliere pentru dezvoltarea afacerii, oferind inclusiv suport de marketing, promovare, packaging (biodegradabil) pentru produsele ecologice rezultate din aceste parteneriate.

Prima ediție a programului Creștem România Bio, lansată în martie 2019, a avut peste 200 de fermieri înscriși, dintre care 75 au fost eligibili. Începând cu luna iunie a acestui an, produsele acestora vor fi disponibile în Carrefour cu eticheta „În conversie la BIO”, aducând mai aproape de consumator producția locală în curs de certificare BIO.