Cristian Vasilcoiu, fost consilier al Liei Olguţa Vasilescu la Ministerul Muncii, vorbeşte, într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, despre „dramoleta” care ar avea loc în interiorul Cabinetului Orban.

El susţine că Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, a primit undă verde de la preşedintele Iohannis să reia atacurile la adresa Guvernului, liberalul vizând deja doi sau trei miniştri cu schimbarea. Mai mult, şi Florin Cîţu ar fi ajuns un apropiat al lui Iohannis şi l-ar „turna” pe şeful Guvernului liderului de la Cotroceni.

Dar asta nu este tot, susţine Cristian Vasilcoiu: surse din servicii „au scăpat intenţionat în presă” că s-ar pregăti înlocuirea lui Orban din fruntea Guvernului cu Violeta Alexandru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale. Un conflict indirect ar exista şi între cele două servicii de informaţii, SRI şi SIE, mai scrie fostul consilier: acelaşi Rareş Bogdan, prieten de o viaţă cu actualul şef al SRI, Eduard Hellvig, l-a atacat pe ministrul Bogdan Aurescu, „adică s-a luat de Externe, adică de SIE”.

„Se pune de o dramoletă! Place your bets!”

„Rareș Bogdan a primit undă verde de la Iohannis să reînceapă asaltul la Guvernul Orban. Astfel că amenință 2-3 miniștri cu schimbarea.

Sursele mele spun că Florin Cîțu a ajuns un apropiat al lui Iohannis, la care îl toarnă pe Orban.

Alte surse din servicii au scăpat intenționat în presă că Violeta Alexandru e în cărți pentru viitor premier, din zone probabil de la Doi și-un Sfert, deși ar putea fi, la fel de bine, de la Direcția de Informații a Armatei.

Atenție, Helvig, ca-n șeful SRI, e prieten cu Rareș Bogdan de o viaţă. Rareș l-a atacat frontal pe Aurescu, adică s-a luat de Externe, adică de SIE.

Se pune de o dramoletă! Place your bets!”