Întrebat cum vede rezolvarea situaţiei companiilor de ridesharing, ministrul a răspuns că cel mai sigur miercuri va avea loc o întâlnire la Guvern pe această temă.

„Aici este mult de lucru la nivel de guvern. Dacă nu mă înşel, chiar mâine, la Ministerul Transporturilor, m-a sunat şi colegul meu, domnul ministru Cuc, pentru a avea reprezentanţi la această discuţie – Transporturi, cu cei de la Dezvoltare şi cei de la Finanţe… Chiar dacă unii încearcă să mă situeze în această zonă ca cel care pune taxe (…) nu sunt adeptul unor taxe. Sunt adeptul unor reguli puţine, simple, dar pentru toţi cei care trebuie să le aplice. Eu am recomandat într-o discuţie la nivel de Guvern să plecăm de la câteva principii clare: siguranţa cetăţeanului, servicii de calitate, taxe plătite în mod egal de toţi care fac acest serviciu”, a spus ministrul Teodorovici.

Acesta a mai transmis că este de asemenea important ca toate companiile care activează în acest domeniu să facă în mod egal plata către stat, ‘adică să nu fie dezavantajaţi unii sau ceilalţi’.

„Sunt principii pe care se bazează o economie”, a mai spus ministrul Teodorovici.

Asociaţia Coaliţia pentru Economie Digitală, organizaţie independentă care reprezintă principalele companii de ride sharing şi e-hailing din România, Uber, Bolt şi Clever, a lansat luni petiţia #continuam, o iniţiativă dedicată celor care doresc ca serviciile moderne de transport urban să continue să funcţioneze în România.

„Numărul şoferilor activi pe platforme a scăzut cu 25% într-o singură zi, iar timpul de aşteptare pentru comenzile plasate prin cele trei aplicaţii a crescut la peste 10 minute. Segmentul de ride sharing aduce, anual, beneficii, directe şi indirecte, de peste 1 miliard de lei şi oferă un loc de muncă pentru peste 20.000 de şoferi parteneri. Sunt servicii care pun România pe harta transportului urban modern”, a transmis asociația printr-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.