„Calitatea slabă a aerului în orașe este atribuită în principal emisiilor din traficul rutier, acesta fiind răspunzător de o treime din emisiile de CO2. Un exemplu de acțiune concretă privind reducerea emisiilor de CO2 vine pe fondul adoptării de către Comisia Europeană a noului Regulament privind Standardele de performanță ale emisiilor de CO2, 11 țări ale Uniunii Europene solicitând deja interzicerea la nivel european, până în 2040, a vehiculelor diesel și pe benzină”, scrie Viorel Ionescu, Senior Consultant în cadrul departamentului de Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România, într-un punct de vedere realizat exclusiv pentru Capital.

„Ministrul danez al Climei și Energiei, Dan Jorgensen, a declarat la începutul lunii octombrie că interzicerea autoturismelor diesel și pe benzină va determina Comisia Europeană să propună eliminarea treptată din UE, în următoarele două decenii, a vehiculelor pe bază de combustibili fosili.

Această nouă abordare va obliga autoritățile locale să decidă implementarea unor măsuri urgente privind desemnarea zonelor cu emisii reduse, sistemele de taxare a drumurilor urbane, schemele de taxare diferențiată a autoturismelor, pentru decongestionarea traficului și favorizarea dezvoltării modurilor alternative de transport, cu emisii reduse și eficiente din punct de vedere energetic.

Astfel, se pare că sfârșitul vehiculelor diesel și pe benzină a fost decis în Uniunea Europeană, noul raport al Agenției Europene de Mediu privind starea mediului în Europa și perspectivele pentru 2020 estimând că, până în 2030, vehiculele electrice cu baterii (BEV) ar putea reprezenta 13% din totalul noilor înmatriculări auto (https://www.eea.europa.eu/soer-2020).

În acest context, similar diferitelor măsuri ale autorităților pentru descurajarea utilizării vehiculelor poluante, sectorul financiar se va implica în mod direct prin identificarea acelor investiții cu adevărat sustenabile în sectorul auto, finanțând cu prioritate investițiile care vor contribui la dezvoltarea transportului ecologic,” mai scrie Viorel Ionescu.