”Noi ne-am asumat prin programul de guvernare câteva proiecte strategice pentru că dezvoltăm infrastructura dezvoltăm economia şi bunăstarea românilor.  Cel mai apropiat de sufletul meu proiect ar trebui să fie Autostrada Transilvania.

Eu refuz să dau vina pe greaua moştenire, această placă nu cred că mai interesează pe nimeni. Din această etapă români aşteaptă de la noi soluţii şi să livrăm lucruri concrete. Avem 857 km de autostradă, avem 134 km în lucru şi sperăm în acest an, dacă antreprenorii se ţin de termenele asumate, putem discuta de minim 40 de km de autostradă până în maxim 100 km de autostradă sigur că putem să depăşim, dar eu nu o să promit”  a declarat Lucian Bode, luni seară, într-o emisiune televizată.

Ministrul a mai spus că, în prezent, constructorii au ”toate condiţiile îndeplinite” pentru a finaliza în termenul contractual cei 40 de kilometri au drumului expres Craiova – Piteşti. ”Statul român nu are datorii către antreprenori, îşi plăteşte toate facturile.

Sunt zeci şi zeci de subcontractori care nu-şi primesc banii şi se blochează lucrările”, a precizat Bode. În context, el a oferit detalii despre stadiul anumitor tronsoane aflate în lucru. ”Sunt constructori serioşi, din păcate nu au capacitatea de a realiza cap-coadă Sibiu – Piteşti”, a explicat ministrul Transporturilor, potrivit News.ro.