Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a găsit explicația pentru care milioane de români nu au căldură în apartamente. El susține că Gabriela Firea, fostul primar, este responsabilă pentru frigul din apartamente.

„Avem 6 săptămâni de când încercăm să ținem pe linia de plutire un oraș făcut praf și să punem bazele dezvoltării viitoare. Nu vreau să pierdem timpul în polemici și să ne scuzăm invocând greaua moștenire. Dar tupeul, obrăznicia și minciuna fostului primar general depășesc orice limită și nu pot să nu răspund.

Ca să fie foarte clar, Gabriela Firea este sursa frigului din apartamentele dumneavoastră. Despre ce vom putea noi îmbunătăți, după dezastrul făcut de ea, putem fi punctual și în timp evaluați de bucureșteni. Nu am promis miracole, ci administrație onestă și eficientă.

Iată ce nu a făcut Gabriela Firea în 4 ani:

1. Nu a făcut practic nimic pentru a moderniza rețeaua de termoficare a Bucureștiului

2. Nu a reușit să absoarbă 300 de milioane de euro bani europeni, deși i-a avut la dispoziție încă din 2016

3. În vara aceasta, Gabriela Firea a amânat, din interes electoral, lucrările absolut vitale de reparație care ar fi permis evitarea avariilor din prezent

4. În consecință, rețeaua de termoficare a devenit, la propriu, un ciur prin care se risipesc banii bucureștenilor, pierderile de apă caldă fiind de mai bine de trei ori mai mari în 2020 decât în 2016

5. Pierderile de pe rețea determină ca aceasta să funcționeze la limita de avarie. E motivul pentru care CET Sud a căzut vinerea trecută, cu afectarea întregii zone de est a Capitalei timp de o săptămână

6. Nu a plătit subvenția și a dus Elcen în insolvență. În consecință, Elcen nu a putut accesa bani europeni și nu s-a putut moderniza

7. În același timp, toată clientela PSD, aciuată în managementul unor companii ca Termoenergetica a fost remunerată cu salarii uriașe pentru servicii fie nerealizate, fie de proastă calitate. Acum ne ocupăm de urgențe și nenorociri lăsate de această caracatiță plină de tupeu. Dar ne vom ocupa și de ei.

Este inadmisibil să avem astfel de probleme de evul mediu

Iată ce am făcut, în colaborare cu Guvernul, în 6 săptămâni de când am preluat mandatul:

1. Am semnat contractul pentru 300 milioane euro bani europeni pentru modernizarea rețelei

2. Avem, de asemenea, alocați 200 milioane euro prin PNRR pentru modernizarea rețelei

3. Vom primi 20 de milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru contractarea, în regim privat, a unor echipe suplimentare de intervenție la avariile care au loc în prezent

4. Am compensat 300 milioane lei datorii către Elcen. În consecință, Elcen va ieși din insolvență

5. Elcen va accesa 370 milioane euro pentru modernizarea centralelor proprii (bani imposibil de accesat în perioada în care societatea a fost în insolvență). Noua tehnologie reduce costurile, reduce poluarea și, foarte important, permite revenirea mult mai rapidă în caz de avarii.

Acestea sunt faptele. Restul, nu este altceva decât o încercare obraznică și cinică de a specula pe seama nervilor bucureștenilor, care, fără voia lor, au fost obligați în aceste zile să suporte frigul din case și lipsa apei calde.

Știu că există așteptări uriașe de la mandatul meu, știu că primarul în funcție răspunde pentru tot dezastrul administrației trecute. Știu că timpul nu are răbdare cu cei care îngheață de frig în propria locuință și nu au acces la apă caldă. Îi asigur că voi face, în continuare, tot ce este omenește posibil pentru a rezolva într-un timp cât mai scurt această bătaie de joc la care sunt supuși din cauzele expuse. Este inadmisibil ca într-o Capitală a unei țări UE să avem astfel de probleme de evul mediu. Vă spun și aici că știu prin ce treceți și că sunt aici să rezolv. O să mai dureze până reparăm toate greșelile care s-au făcut în ultimii 30 de ani și mai cu seamă în ultimii patru ani. În 45 de zile nu se poate, dar cu seriozitate și perseverență, vom îndrepta răul. Aceasta este o promisiune”, a scris Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.