Victor Dăncilă este consilierul lui Ilie Sârbu, care este vicepreședintele Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi. 

„Salariul lui Victor Dăncilă este secret. Potrivit Codului Muncii, salariul este confidențial, angajatorul având obligația de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidențialității”, a precizat Curtea de Conturi.

„Înainte să se angajeze la Curtea de Conturi, fiul premierului câștiga, la o companie privată, aproximativ 800 de euro pe lună. Un angajat al Curții de Conturi pe aceeași poziție ca Dăncilă junior câștigă circa 1.660 euro. Astfel, Victor Dăncilă și-a dublat salariu după ce mama a ajuns premier”, a mai scris newsweek.ro.

„Cu privire la atribuțiile de serviciu, domnul Victor Florin Dăncilă, licențiat în științe economice, desfășoară în cadrul Autorității de Audit activități de consiliere în domeniul economic, precum și activități specifice domeniului de  activitate”, transmite Curtea de Conturi citată de stirilekanald.ro.

Fiul Vioricăi Dăncilă a fost în trecut angajat la în compania unde tatăl lui este manager regional.

În noua declaratie de avere care apare pe site-ul Curtii de Conturi, Victor Florin Dancila figureaza ca angajat la Cabinet demnitari, pe functia de consilier al unuia dintre vicepresedintii Curtii.

Sotia sa, Elena Dancila este consilier juridic la Primaria Sectorului 5, unde a realizat, anul trecut, un venit de 28.190 de lei.

Fiul Vioricăi Dăncilă, Victor, a câștigat anul trecut suma de 44.400 de lei ca angajat al unei companii petroliere, unde statul Român deține 20% din acțiuni, iar Fondul proprietatea 10%, notează fanatik.ro.

Victor Florin Dancila are, conform declaratiei sale de avere, un autoturism Volkswagen Passat, cumparat in 2017. Mai detine un apartament de 70 de mp, primit donatie in 2013 si un apartament de 35 de mp, achizitionat in 2016. In rest, acesta nu detine nici terenuri, nici bijuterii si nici cont bancar sau credite la banci.

 

Fiul Vioricăi Dăncilă, Victor Dăncilă, a plecat într-o vacanță de 5 stele în Caraibe. Fiul premierului a postat câteva poze din vacanță pe pagina personală de Facebook.

Cu toate că acesta nu a precizat locația unde au fost făcute pozele, peisajele fotografiate indică faptul că Dăncilă se afla în stațiunea columbiană Cartagena de Indias, aflată la Marea Caraibilor. Acesta a postat fotografii cu piscina interioară a stațiunii de 5 stele.

Acesta a plecat în vacanță în contextul în care presa a făcut dezvăluiri despre noul loc de muncă al lui Victor Dăncilă, acolo câștigând un salariu dublat.

„Numirea Vioricăi Dăncilă ca premier al României a a adus beneficii importante fiului acesteia, ale cărui venituri au crescut. Venituri, din bani publici. Victor Dăncilă este consilierul lui Ilie Sârbu, care este vicepreședintele Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi. La numai o săptămănă după ce Viorica Dăncilă a devenit premierul României, fiul său a fost angajat la Curtea de Conturi, o instituție a statului cu salarii impresionante, plătite de la buget.”, conform precizărilor făcute de Libertatea.