Pensionarul respectiv este Gheorghe Bălășoiu, fost procuror-şef în judeţul Argeş şi fost comandant al Penitenciarului Colibaşi. Pensia acestuia s-a mărit în 2019 cu aproximativ 15.367 de lei.

„Cea mai mare pensie de serviciu este stabilită în temeiul Legii nr. 303/2004. Cuantumul brut al acesteia este de 73.890 de lei, din care impozit 7.189 lei”, a transmis Casa de Pensii, conform Bugetul.ro.

„În ceea ce privește cuantumul pensiei de serviciu la care faceți referire, facem precizarea că, în decursul unei perioade de timp, acesta se poate modifica.

Conform prevederilor art.85 din Legea nr.303/2004 cu modificările și completările ulterioare, pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime.

Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată”, transmitea Ministerul Muncii, conform Cancan.ro.