Bill Gates, co-fondatorul Microsoft, a cerut liderilor mondiali încă de acum 5 ani să se pregătească pentru o situaţie de pandemie, însă nu a fost luat în seamă. Acum, el vine cu un plan în trei puncte pentru a scoate Statele Unite din criza medicală şi financiară în care a ajuns din cauza COVID-19.

“Nu există nicio îndoială că Statele Unite au ratat ocazia de a fi cu un pas înaintea coronavirusului. Dar fereastra pentru luarea deciziilor importante încă nu s-a închis.

Alegerile pe care noi şi liderii noştri le facem acum vor avea un impact enorm în reducerea numărului de cazuri, acum, când economia este la pământ, iar un număr uriaş de americani vor trebui să îşi îngroape persoana iubită răpusă de COVID-19”, spune Bill Gates într-un articol publicat în The Washington Post. În urma consultării cu experţii Fundaţiei Gates, care finanţează deja cercetarea pentru a se găsi un vaccin împotriva coronavirusului, omul de afaceri american a făcut o serie de recomandări.

Care este planul în trei puncte propus de Bill Gates?

Primul punct al planului propus de Bill Gates ar fi o „abordare serioasă la nivel naţional” a restricţiilor pentru stoparea extinderii bolii.

„Când oamenii pot călători liber, la fel va călători şi virusul. Liderii ţării trebuie să fie stricţi: să închidă TOT până când numărul de cazuri începe să scadă în toată America. Asta ar putea dura 10 săptămâni sau chiar mai mult. În acest timp, nimeni nu îşi poate continua activitatea”, scrie Bill Gates, potrivit Mediafax.

“Orice confuzie cu privire la acest punct va extinde dezastrul economic, va creşte şansele că virusul să revenă şi va provoca mai multe decese”, a mai adăugat afaceristul. El insistă ca guvernul federal să testeze şi să stabilească o prioritate clară pentru cine va fi testat primul, iar prioritatea să li se acorde cadrelor medicale.

Al doilea punct al planului propus de Bill Gates este ca persoanele cu simptome evidente, care prezintă cel mai mare risc de a dezvolta forme grave ale bolii şi de a-i îmbolnăvi pe ceilalţi, să fie tratate cu prioritate.

În fine, ultimul pas constă în alocarea de sume de bani uriaşe companiilor care produs medicamente şi celor care încearcă să găsească un vaccin, precum şi celor dispuşi să-l testeze.

La final, Bill Gates cere liderilor să nu mai creeze panică şi să răspândească zvonuri: “Să îi lăsăm pe oamenii de ştiinţă să ne informeze şi să ne bazăm pe datele şi experienţa profesioniştilor medicali. Numai aşa vom putea salva vieţi şi vom reveni la muncă.”