S-a aflat adevărul despre Andreea Berecleanu. Ce a făcut în trecut jurnalista

S-a aflat adevărul despre Andreea Berecleanu. Ce a făcut în trecut jurnalista
Andreea Berecleanu, una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare Tv a încheiat în urmă cu doar câteva zile colaborarea cu Antena 1. Aceasta a explicat că a ales să părăsească Antena 1 pentru că în cei 17 ani de activitate nu a fost constransă în vreun fel și nu va accepta situațiile impuse.

Puțini știu însă că îndrăgita prezentatoare nu a fost de fapt atrasă de jurnalism și avea un vis complet diferit în perioada copilăriei.

Într-un interviu dechis, acordat pentru Antena 3, aceasta a vorbit despre aptitudinile pe care le avea încă de la o vârstă fragedă și despre drumul care a condus-o către meseria pe care o are în prezent.

„Eu nu aveam drumul acesta cu televiziunea. Ai mei m-au lăsat să aleg, ştiau că am aptitudini umaniste. Traducător am vrut iniţial, ai mei au fost de acord. Într-adevăr, au încercat pe la 13-14 ani să urmez medicina, dar când au văzut că trebuie să dau examen la fizică şi chimie, m-au lăsat pe drumul meu”, a povestit jurnalista.

În ceea ce privește domeniul medicinei, Andreea Berecleanu a insistat foarte mult pe acest subiect.

„La început, nu am știut că voi ajunge jurnalist și la 12-13 ani, având foarte mulți medici în familie, am cerut foarte insistent să mi se explice cum se împarte musculatura, cum se face o injecție, cum se ia o tensiune, bineînțeles că aveam sprijinul și acordul bunicilor mei de a aplica toate cunoștințele pe ei, pentru că erau deja persoane în vârstă și făceam lucrurile astea și le-am făcut pe o perioadă de câțiva ani, probabil cu gândul ascuns sau neascuns de a da la Medicină. Le-am făcut injecții de care aveau nevoie, dar știam exact ce să fac”, a povestit pentru Libertatea, Andreea Berecleanu.

Drumul prezentatoarei TV, însă, a luat altă traiectorie și astfel, aceasta a urmat alte studii.

„Eram foarte talentată la limba română, la limbile străine, engleză, franceză, eram olimpică. Au fost de acord că în orice direcţie umanistă o iau va fi mult mai bine”, a povestit jurnalista în cadrul unui interviu pentru Antena3.

Andreea Berecleanu și-a ales propriul drum și a urmat Facultatea de limbi străine, fără vreun gând de a ajunge în lumea televiziunii

„Am intrat la facultate, la limbi străine. Şi o colegă mi-a spus că lucrează la Soti, primul canal independent care avea emisia după miezul nopţii. Am ajuns acolo să văd cum e şi nu m-a mai lăsat să plec. M-au pus să dau o probă, am intrat în direct citind nişte ştiri utilitare şi am rămas ca prezentator pentru jurnalele mai mici. Noi făceam cam de toate. Eram reporteri de teren şi redactori, de toate”, a mai adăugat prezentatoarea Tv.

M-au angajat pe loc

Jurnalista a vorbit și despre succesul pe care l-a avut încă din prima zi în care a ajuns la Antena 1.

„Apoi am ajuns la Antena 1, care se înfiinţase în urmă cu un an. Am ajuns în octombrie 1994. M-am întâlnit cu Florin Brătescu, care ştia că am experienţă, şi m-a angajat pe loc. Apoi am plecat la Pro TV, unde am stat aproape 9 ani, iar în 2003 m-am întors la Antena 1. Atunci când am făcut acea alegere, de a rămâne jurnalist, eu ştiam ce aleg. Ştiam că nu am de pierdut”, a încheiat Andreea Berecleanu.

Destinul a dus-o în preajma unui chirurg

Se pare că destinul a adus-o pe îndrăgita prezentatoare tv tot în preajma sistemului medical. Aceasta s-a căsătorit cu renumitul chirurg estetician Constantin Stan.

„Și acum stau în sală la operații, de chirurgie plastică, la soțul meu, fără să am nici un fel de problemă”, a povestit  Andreea Berecleanu, pentru libertatea.
Etichete: , , , , , , , , ,
Publicat in categoriile: Știri Mondene
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News

Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook