În cel mai recent bilanţ al Ministerului britanic al Sănătăţii numărul deceselor era de 39.045, în timp ce datele ONS indică 49.646 de decese. Conform oricăreia dintre aceste două raportări, Regatul Unit este, după SUA, a doua ţară cea mai îndoliată de pandemia COVID-19.

De asemenea, datele ONS relevă pentru perioada scursă de la începutul pandemiei circa 62.000 de decese în plus în Regatul Unit faţă de media ultimilor cinci ani, după cum transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Consilierul ştiinţific principal al guvernului britanic spunea în luna martie că 20.000 de decese provocate de COVID-19 în Regatul Unit ar fi un ”rezultat bun”, iar în aprilie un bilanţ al victimelor în cel mai rău scenariu estimat de guvernul de la Londra indica 50.000 de morţi.

Deşi continuă să înregistreze zilnic circa 2.000 de noi cazuri de infectare, al căror total ajunsese luni la 276.332, guvernul condus de Boris Johnson relaxează treptat restricţiile antiepidemice instituite în luna martie.

Începând de luni au fost redeschise unele grădiniţe şi şcoli primare, precum şi pieţele în aer liber. Magazinele de îmbrăcăminte, librăriile şi alte centre comerciale îşi vor putea relua activitatea la jumătatea lunii iunie.