Ryanair a anunțat că de la 1 iulie va relua 40% din zborurile planificate şi va solicita pasagerilor să poarte măşti şi să ceară permisiunea însoţitorilor de zbor pentru a folosi toaleta, transmite Reuters.

Potrivit ultimelor informații, de la 1 iulie, compania aeriană irlandeză va opera 1.000 de zboruri pe zi, faţă de 30 în prezent, ceea ce-i va permite să acopere 90% din reţeaua de dinaintea crizei, dar cu o frecvenţă mai redusă, se arată în comunicatul Ryanair.

Ryanair va cere tuturor pasagerilor să precizeze durata vizitei lor planificate şi unde vor sta, informaţiile urmând să fie furnizate guvernelor UE pentru a monitoriza măsurile de carantină. Potrivit reprezentanților companiei, interioarele tuturor aeronavelor vor fi dezinfectate în fiecare noapte iar clienţii vor fi încurajați să-şi verifice temperatura înainte de zbor. În plus, plăţile cu numerar pentru vânzările de la bord vor fi interzise.

Săptămâna trecută, Ryanair a raportat o scădere cu 99,6% a numărului de pasageri transportaţi în luna aprilie, în condiţiile în care pandemia de coronavirus a paralizat transportul aerian în cea mai mare parte a Europei.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.