Maria Şarapova, fostă numărul unu mondial, a debutat cu stângul la Openul Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului, fiind învinsă în două seturi, 6-3, 6-4, de croata Donna Vekic, într-o partidă disputată marţi la Melbourne.

Şarapova (32 ani), aflată în prezent pe locul 145 WTA, a luat parte la această competiţia în baza unui wildcard oferit de organizatori. Ea nu a mai câştigat un meci de Grand Slam de la ediţia trecută a turneului de la antipozi, unde a reuşit să atingă optimile de finală.

Donna Vekic, cap de serie numărul 19 la Australian Open, o va înfrunta turul al doilea pe câştigătoarea partidei dintre românca Monica Niculescu, venită din calificări, şi franţuzoaica Alize Cornet.

Tot marţi a părăsit turneul de la Melbourne şi britanica Johanna Konta, favorita numărul 12, care s-a înclinat în două seturi, 4-6, 2-6, în faţa tunisiencei Ons Jabeur.

În schimb, Karolina Pliskova din Cehia şi-a respectat statutul de favorită nr. 2, impunându-se cu 6-1, 7-5 în faţa franţuzoaicei Kristina Mladenova, iar în turul următor o va avea ca adversară pe învingătoarea duelului dintre germanca Laura Siegemund şi americanca CoCo Vandeweghe, conform Agerpres.

Rezultate – turul 1:
Polona Hercog (Slovenia) – Rebecca Peterson (Suedia) 6-3, 6-3
Greet Minnen (Belgia) – Aleksandra Sasnovici (Belarus) 7-6 (7/3), 4-6, 7-5
Elena Rîbakina (Kazahstan/N.29) – Bernarda Pera (SUA) 6-3, 6-2
Alison Riske (SUA/N.18) – Yafan Wang (China) 7-6 (7/5), 2-6, 6-3
Madison Keys (SUA/N.10) – Daria Kasatkina (Rusia) 6-3, 6-1
Arantxa Rus (Olanda) – Magda Linette (Polonia) 1-6, 6-3, 6-4
Nao Hibino (Japonia) – Shuai Peng (China) 4-6, 7-6 (8/6), 6-3
Maria Sakkari (Grecia/N.22) – Margarita Gasparian (Rusia) 6-2, 6-2
Ons Jabeur (Tunisia) – Johanna Konta (Marea Britanie/N.12) 6-4, 6-2
Caroline Garcia (Franţa) – Madison Brengle (SUA) 6-7 (5/7), 6-2, 6-2
Daiana Iastremska (Ucraina/N.23) – Kaja Juvan (Slovenia) 6-1, 6-1
Qiang Wang (China/N.27) – Pauline Parmentier (Franţa) 7-6 (7/2), 6-3
Fiona Ferro (Franţa) – Alison Van Uytvanck (Belgia) 6-2, 6-1
Belinda Bencic (Elveţia/N.6) – Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia) 6-3, 7-5
Jelena Ostapenko (Letonia) – Liudmila Samsonova (Rusia) 6-1, 6-4
Donna Vekic (Croaţia/N.19) – Maria Şarapova (Rusia) 6-3, 6-4
Ajla Tomljanovic (Australia) – Anastasija Sevastova (Letonia/N.31) 6-1, 6-1
Karolina Pliskova (Cehia/N.2) – Kristina Mladenovic (Franţa) 6-1, 7-5