Moment rușinos cu un lider al celor de la PNL în prim-plan. Acesta s-a făcut de râs pur și simplu în timp ce se afla în platoul Antenei 3.

Momente rușinoase cu un lider PNL

Liderul PNL, Daniel Fenechiu, a fost surprins în timp ce picotea în timpul emisiunii în care a fost invitat la Antena 3. Clipul cu acesta a devenit viral pe rețelele de socializare.

Senatorul care servea ”cafea” în timpul dezbaterii legii carantinării aproape a adormit, în direct, la Antena 3. Imaginile sunt fabuloase!

Discutând apoi despre subiectul dezbătut, Oana Zamfir, prezentatoarea emisiunii i-a spus: ”N-ați fost atent la ce discutăm”. Senatorul a părut că își revine și a replicat rapid: ”Am fost, am fost…”.

Este al doilea episod ciudat cu Daniel Fenechiu în prim-plan. În urmă cu câteva zile, la lucrările comisiei juridice din Senat, acesta a scos o sticlă pe masă, pe când era prin videoconferință, din propria casă. Gurile rele spun că ar fi fost vorba despre o sticlă în care s-ar fi aflat băuturi alcoolice.