Cântărețul a prezentat evenimentul, însă discursul său înainte de a-l invita pe scenă pe organizator a stârnit furie atât printre participanți, cât și în mediul online.

Bittman a devenit ținta criticilor după ce a participat la evenimentul organizat de primarul sectorului 5, Daniel Florea, pentru a celebra „50 de ani de Sector 5”, conform stiripesurse.ro.

„Nu cred că trebuie ca un artist să se justifice că moderează un spectacol, o emisiune, și nu e pe placul unora sau al altora” – așa răspunde Dan Bittman, solistul formației Holograf, valului de critici apărut în mediul online

”Eu sunt cel care a fost criticat că prezintă un eveniment, indiferent ce eveniment, al cui. Eu am altă menire pe Pământul ăsta. Nu am făcut politică. Nu cred că trebuie ca un artist artist să se justifice că moderează un spectacol, o emisiune, și nu e pe placul unora sau al altora", a declarat Dan Bittman, la Realitatea Tv.

Solistul Holograf a mai precizat că valul de acuzații apărut mai ales în mediul online, pe Facebook, la adresa lui după acest eveniment ar putea fi ”o campanie” în care ”au fost luați în vizor artiștii”.

”Eu o să stau cu fruntea sus, indiferent de mesaje. Mă uit acum pe Facebook și văd mesaje cu 'Rușine, Bittman!'. Cred că este o campanie. Acum urmează artiștii să fie luați în vizor, așa cum erau acum nu foarte mulți ani, de fostul regim. Au fost nenumărați artiști (la evenimentul din sectorul 5, n.r.). Eu am fost doar moderatorul acestui spectacol. (…) Este o copilărie. România e bolnavă de ură. Televiziunile ajută la scindarea acestui popor. Este lipsit de umor și lipsit de calitate”, a mai precizat Bittman.

Artistul susține că nu i s-a spus să-i aducă aprecieri primarului sectorului 5, pe care l-a invitat pe scenă în timpul evenimentului, ci că ”totul a pornit de la el”.

La spectacol, după ce mai multe cadre didactice din sector au urcat pe scenă vorbind apreciativ despre școlile sau grădinițele din care fac parte, Bittman i s-a adresat, de pe scenă, edilului Daniel Florea: ”Domnule primar, dar văd că merge bine treaba aici, în sectorul 5. Extraordinar, toată lumea e fericită…”, a afirmat acesta.