Acesta se află pe un curs de coliziune cu planeta noastră. „Apophis 99942” are un diametru de 370 metri şi se presupune că va trece pe lângă Pământ, de mai multe ori, în următorii 100 de ani.

Cercetătorii ruşi se tem că asteroidul s-ar putea ciocni de planeta noastră cu o viteză de peste 24.000 de kilometri pe oră, în anul 2068. Academicienii de la departamentul mecanismelor astrale de la Universitatea din Sankt Petersburg se tem că „există posibilitatea unui număr mare de coliziuni între Apophis şi planeta noastră, iar cea mai periculoasă coliziune s-ar putea produce în 2068”. Totuşi, şansele unui astfel de scenariu este de unu la 2.3 milioane.

Adepţi ai teoriei conspiraţiei susţin că Apophis va distruge Pământul în anul 2036, provocând astfel apocalipsa şi eliminarea speciei umane. Se presupune că această previziune este sprijinită de un comunicat de presă emis de NASA. Însă, în a doua propoziţie din comunicat, NASA scrie că „traiectoria recalculată arată că posibilitatea unei coliziuni s-a redus semnificativ”.

„Apophis este unul dintre acele corpuri astrale care au capturat atenţia publicului de la descoperirea sa, din 2004”, a spus Steve Chesley de la NASA, conform Realitatea.ro.

Citește și: