Reacția UE, după interdicțiile de intrare în Rusia

Amintim că decizia Rusiei a fost luată în urma altor sancțiunilor impuse cetățenilor rusi de către Uniunea Europeană.

„UE îşi rezervă dreptul de a lua măsurile corespunzătoare ca răspuns la decizia autorităţilor ruse”, au avertizat preşedinţii a trei instituţii ale UE într-un comunicat comun, potrivit informațiilor transmise de afp.com

Ssancţiuni împotriva a opt responsabili europeni

Anterior, Rusia a anunţat vineri, 30 aprilie, sancţiuni împotriva a opt responsabili europeni, inclusiv preşedintele Parlamentului European, drept represalii după cele instituite de UE în martie, arată sursa menționată.

„Uniunea Europeană îşi continuă politica de măsuri restrictive unilaterale ilegale ce vizează cetăţeni şi organizaţii ruse”, a declarat diplomaţia rusă într-un comunicat, precizând că opt responsabili europeni, inclusiv preşedintele Parlamentului European David Maria Sassoli şi procurorul Berlinului Jorg Raupach, au interdicţie de a intra în Rusia.

Astfel, Rusia răspunde în special la sancţiunile impuse de UE la 2 şi 22 martie unor înalţi responsabili ruşi, acte care vizează, în opinia Moscovei , „lansarea unei provocări deschise faţă de independenţa politicii interne şi externe ruse”, potrivit comunicatului.

Mai precis, ministerul rus de Externe a anunţat că printre oficialii vizaţi de interdicţie se numără Vera Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă, şi David Sassoli, preşedintele Parlamentului European.

Ceilalţi şase sunt Jorg Raupach (procurorul şef al Berlinului), Ivars Abolins (preşedintele Consiliului Media Electronică al Letoniei), Maris Baltins (director al Centrului Lingvistic al Letoniei), Jacques Maire (membru al delegaţiei Franţei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei), Asa Scott (preşedintele Diviziei de Protecţie şi Siguranţă CBRN, Agenţia suedeză de Cercetare pentru Apărare) şi Ilmar Tomusk (directorul general al Inspectoratul pentru Lingvistică al Estoniei).

Rusia trece la fapte

Anterior, șeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a anunţat că o „listă cu ţări neprietenoase” faţă de Rusia va fi dată publicităţii în curând, un anunţ care coincide cu expulzarea din Rusia a trei diplomaţi din Slovacia, a doi din Lituania şi a câte unul din Letonia şi Estonia.

„La ordinul preşedintelui şi, în conformitate cu un decret al său, guvernul a fost mandatat cu întocmirea unei astfel de liste”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă comună cu omologul său mexican, Marcelo Ebrard, la finalul convorbirilor purtate la Moscova.

Sursă foto: INQUAM Photos, Alberto Groşescu