"Moscova şi Ankara aproape au terminat negocierile privind detaliile tehnice ale contractului pentru S-400", a declarat directorul Rostec, Serghei Tcemezov, citat într-un comunicat de presă. El a refuzat să dea detalii cu privire la această livrare "câtă vreme contractul nu este semnat". 

Miniştrii de finanţe din cele două ţări discută totodată despre "posibilitatea de a furniza Ankarei un împrumut pentru a putea achiziţiona" sistemul aerian de tip S-400, potrivit aceleiaşi surse. 

Această vânzare de sisteme antiaeriene ruseşti către un stat membru al NATO ar reprezenta o nouă etapă în spectaculoasa reconciliere dintre Moscova şi Ankara, ale căror relaţii în ultimul an au fost extrem de tensionate, comentează France Presse. Agenţia de presă aminteşte că preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri ridicarea celei mai mari părţi din sancţiunile impuse Ankarei de către Moscova după doborârea de către aviaţia turcă a unui bombardier rus deasupra frontierei siriene, în 2015. 

AGERPRES