Afirmația îi aparține fostului consilier prezidențial, Sergiu Medar. De asemenea, acesta susține că României trebuie să îi facă cinste colaborarea cu SUA și NATO.

„Rusia evident că are în strategia de securitate naţională faptul că SUA şi NATO sunt ameninţări pentru ea. România are ca obiective ale politicii externe parteneriatul strategic cu SUA, apartenenţa la NATO şi participarea şi faptul că aparţine UE ca spaţiu economic şi ca spaţiu de securitate prin NATO. Este evident că suntem puşi de aceeaşi parte a baricadei cu NATO şi cu SUA, ceea ce realmente e onorant, deci nu este un motiv de teamă, dar Rusia acţionează în consecinţă. Nu există un pericol iminent din această ameninţare evidentă din Marea Neagră, dar în acelaşi timp trebuie să privim şi să urmărim ceea ce se întâmplă”, a spus Medar, vineri, la o dezbatere publică organizată de Asociaţia „Ţine de Noi” împreună cu Fundaţia Hanns Seidel – România şi cu Centrul de Prevenire a Conflictelor şi Early Warning.

El a afirmat că interesul Chinei în zonă e unul sprijinit de Rusia. „Nu văd din partea Chinei o ameninţare de securitate, dar văd oportunităţi din punct vedere economic”, a precizat Medar.

În opinia sa, din punct de vedere militar România e compatibilă cu NATO, dar trebuie să devină din ce în ce capabilă să acţioneze cât se poate de eficient împreună cu statele Alianţei, aşa cum a făcut de altfel şi în teatrele de operaţii din Afganistan.

„În cazul în care Rusia ar trece la acţiune şi lumea îşi pune problema dacă şi când intervine NATO, răspunsul la ‘dacă’ este ‘nici nu se pune problema de dacă, deci în mod sigur va interveni’. Când? În conformitate cu prevederile Alianţei Nord-Atlantice, în 48 de ore, dar în ceea ce ne priveşte, imediat, pentru că un atac asupra României înseamnă un atac asupra bazelor militare NATO de pe teritoriul României, deci reacţia e imediată”, a spus Medar.