Una dintre locaţiile analizate se află în Jawor, în sud-estul Poloniei, unde grupul britanic Jaguar Land Rover voia să deschidă o fabrică, înainte de a opta pentru Slovacia.

Informaţiile apărute în presa poloneză şi germană nu precizează ce modele va construi Daimler la noua fabrică, ci doar că va fi folosită noua platformă modulară MRA, destinată modelelor premium ale Mercedes, inclusiv sedanurile C-class, E-class şi S-class.

Vânzările Mercedes înregistrează creşteri semnificative şi brandul are nevoie de noi capacităţi de producţie pentru a face faţă cererii şi pentru a depăşi BMW în topul producătorilor de automobile de lux.

În ianuarie, directorul general al Daimler, Dieter Zetsche, anunţa posibilitatea construirii unei fabrici în Rusia pentru a sprijini performanţele remarcabile ale Mercedes din această ţară, dar situaţia s-a schimbat din cauza declinului economic profund, astfel încât Polonia este şi ea în cursă, susţine revista Automobil Produktion.

Planurile Daimler includ şi o fabrică de motoare în Polonia, anunţă publicaţia poloneză Puls Biznesu, care adaugă că o decizie privind cele două uzine va fi anunţată până la sfârşitul acestei luni.

Un purtător de cuvânt al Daimler a declarat, pentru Automotive News Europe, că "nu există în prezent decizii legate de producţia suplimentară a automobilelor Mercedes-Benz sau de motoare în Europa".

Jaguar Land Rover va începe în 2018 producţia la noua sa fabrică de 1,5 miliarde de dolari din Slovacia.

În 2013, Daimler a inaugurat oficial, la Sebeş, în România, unitatea de producţie pentru montaj cutii de viteză automate pentru autoturismele de lux Mercedes-Benz.

SURSA: Agerpres


Te-ar putea interesa și: