Valoarea intervenţiei, care a fost peste estimările traderilor, a fost publicată miercuri pe pagina de Internet a Băncii Centrale a Rusiei. Aceasta a fost una din cele mai mari intervenţii ale Rusiei pe piaţa valutară. Comparativ, în întreaga lună decembrie 2008 (în momentul de vârf al crizei financiare globale), Banca Centrală a Rusiei a cheltuit 57 miliarde de dolari pentru a interveni pe piaţa valutară.

Suma de 11,3 miliarde de dolari este echivalentă cu 2,3% din rezervele valutare de 493 miliarde de dolari ale Rusiei.

Luni, dolarul american a atins valoarea record de 37 de ruble în timp ce moneda euro a atins şi ea un nivel record de 51,2 ruble. În reacţie, Banca centrală a Rusiei a cumpărat valută pentru a limita deprecierea rublei şi, de asemenea, a decis să majoreze de urgenţă dobânda de politică monetară cu 150 de puncte de bază, până la 7%.

Pieţele financiare ruseşti au fost cuprinse de panică luni, îngrijorate de consecinţele intervenţiei în Ucraina şi de posibilele sancţiuni care ar putea fi impuse de Occident economiei ruseşti. În aceste condiţii, bursa de la Moscova a încheiat şedinţa în scădere cu peste 10% iar rubla a atins un minim record în raport cu dolarul şi moneda euro.

Pe parcursul zilei de luni, Banca Rusiei a vândut echivalentul în valută a sumei de 410,6 miliarde de ruble (11,3 miliarde de dolari sau 8,3 miliarde de euro), un record istoric. Precedentul record data din 2011 când instituţia a cheltuit 76,7 miliarde de ruble (2,1 miliarde de dolari sau 1,5 miliarde de euro) pentru susţinerea monedei naţionale. AGERPRES