"Faţă de anul 2016, am mărit cu 20% cantitatea de lemn de foc pe care am pus-o direct pe piaţă către populaţie. Până la această dată 876.000 de metri cubi, iar până la sfârşitul anului peste un milion de metri cubi de lemn de foc vom pune pe piaţă direct către populaţie. Noi avem un preţ foarte bun. La data actuală, pentru cei 876.000 de metri cubi este de 151 de lei/metrul cub luat la drum forestier sau depozit Romsilva. Evident că Romsilva nu poate asigura întreg necesarul de lemn de foc din România, dar cel puţin contribuţia noastră se va mări substanţial din 2018, ca urmare a schimbării cadrului legislativ", a precizat şeful regiei. 

Pahonţu susţine că, din 2018, pe noul cadru legislativ, Romsilva va pune pe piaţă pentru populaţie aproape patru milioane de metri cubi de lemn. 

"Pe noul cadru legislativ al anului 2018, practic vom pune pe piaţă tot lemnul care provine din lucrări de îngrijire şi care va însemna trei milioane de metri cubi puşi către populaţie, plus o cotă de 20% din produsele principale. Asta înseamnă încă un milion de metri cubi, din care o parte va veni către populaţie şi o parte va fi şi lemn de lucru", a menţionat reprezentantul regiei. 

Şeful Romsilva susţine că, în baza noilor reglementări, primăriile ar trebui să primească cereri pentru lemn de foc de la populaţie, iar după centralizarea necesarului să comunice regiei, care, ulterior, să încheie protocoale cu UAT-urile din ţară. Din păcate, unele primării sunt mai puţin active faţă de altele, chiar dacă zonele înregistrează deficit de lemn de foc. 

"Avem încheiate deja 1.100 de protocoale cu UAT-uri din ţară. Unele primării sunt mai active şi, astfel, invităm oamenii să vină să ia lemnele de foc, însă unele sunt dezinteresate. Vă dau un exemplu pozitiv. Judeţul Ialomiţa, unde tradiţional este deficit de lemn de foc, fiind o zonă de câmpie, dar acolo s-au implicat foarte bine. Au făcut necesar la nivel de UAT, la nivel de judeţ şi vom încerca să suplinim acest deficit din judeţele învecinate", a adăugat Pahonţu. 

Potrivit sursei citate, în acest an, regia a pus direct pe piaţă o cantitate destul de mică de lemn, doar 15% din volumul exploatat din pădurile statului, iar diferenţa de 85% a fost vândută la licitaţii agenţilor economici atestaţi în exploatarea lemnului. 

"În 2017, am lucrat pe un regulament de vânzare a masei lemnoase, respectiv HG nr. 617 din 2016, care a prevăzut că doar 15% din volumul de lemn din pădurile statului să fie pus pe piaţă de Romsilva, 85% din volum fiind licitat pe picior către agenţii economici atestaţi în exploatarea lemnului. Practic, majoritatea lemnului a fost vândută la licitaţii pe picior, iar pe piaţă a ajuns o cantitate relativ mică. Programul de exploatare a masei lemnoase în 2017 de către Romsilva este de 9,5 milioane de metri cubi şi, din prognozele noastre, dacă ne ajută şi vremea, o să reuşim să ajungem în jurul acestei cifre", a mai spus Ciprian Pahonţu. 

Preţul lemnului de foc pe piaţă s-a dublat anul acesta, de la o medie de 200 de lei/mc în 2016, la circa 400-450 de lei/mc în prezent. În România, la ora actuală, 3,5 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc. 

Romsilva administrează la ora actuală 3,14 milioane de hectare păduri de stat, aproximativ 47% din totalul fondului forestier naţional. 

AGERPRES