Oferta publică inițială va avea ca obiect maxim 15% acțiuni existente, sub formă de acțiuni și de GDR, deținute de Ministerul Economiei, care acționează prin intermediul Departamentului pentru Energie.

Oferta se adresează investitorilor instituționali și investitorilor de retail din România și investitorilor instituționali pe piața internațională, cu excepția celor din Statele Unite ale Americii și se estimează că va fi finalizată până la sfârșitul acestui an, în funcție de condițiile de piață. Goldman Sachs International și Erste Group Bank AG au fost numiți Coordonatorii Globali Comuni și Joint Bookrunners pentru Ofertă. Banca Comercială Română S.A. și SSIF Raiffeisen Capital & Investment S.A. au fost numiți Managerii Locali ai Proiectului.

În urma Ofertei, Ministerul Economiei va deţine cel putin 70% din acţiunile societății. Fondul Proprietatea își va menţine cota de 15% din acţiunile Societății iar flotația liberă va include restul de acțiuni. Anunțul Romgaz nu dă nicio dată clară referitoare la momentul în care va începe vânzarea acțiunilor, însă sursele din piață dădeau ca perioadă probabilă luna noiembrie. Recent, au apărut informații cum că r putea începe chiar mai repede.

Datele pe scurt ale ofertei:

•    Ofertă publică inițială (IPO) pentru vânzarea de până la 15% din capitalul social al Romgaz, de către Departamentul pentru Energie, în numele Ministerului Economiei
•    Listarea de acțiuni pe Bursa de Valori București și de Certificate Globale de Depozit pe Bursa de la Londra
•    Cel mai mare producător de gaze naturale din Europa Centrală și de Est din punct de vedere al volumului de producție și cel mai mare furnizor de gaz de pe piața din România, una dintre cele mai mari piețe de energie din Europa Centrală și de Est
•    Rata de distribuție a dividendelor de 95% din profitul net în 2012 (conform situațiilor financiare IFRS)
•    Romgaz a realizat un profit net de 1,1 miliarde de Lei (339 milioane dolari SUA) la venituri de 3,8 miliarde de Lei (1,2 miliarde dolari SUA) în anul 2012 și un profit net de 0,6 miliarde de Lei (177 milioane dolari SUA) la venituri de 1,9 de miliarde de Lei (575 milioane de dolari SUA) în prima jumătate a anului 2013
•    România este o economie în creștere cu potențial pentru dezvoltare în viitor
•    Guvernul României s-a angajat să liberalizeze prețurile pe piața de gaz
•    Romgaz intră într-o fază nouă de creștere în producție, ca rezultat al noilor descoperiri în urma programului de investiții în explorare.

Romgaz este cel mai mare producător și furnizor de gaze naturale din România și, conform Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Societatea a deținut, în 2012,  o cotă de 50,1% din producția internă de gaze naturale și a furnizat 41,7% din volumul de gaze naturale pentru consum din România. Ariile principale de activitate ale Romgaz includ: explorarea și producția de gaze naturale, furnizarea de gaze naturale, stocarea în depozite subterane și producția de electricitate. În 2012, Romgaz a produs 5,7 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Romgaz operează în prezent 3.257 de sonde de producție în România care accesează 147 de zăcăminte comerciale, precum și 29 de sonde de explorare în nouă perimetre on-shore. La 30 iunie 2013, Romgaz deținea rezerve nete de gaze de 62,1 miliarde de metri cubi (echivalentul a 2.192 de miliarde de ft³) și rezerve nete probabile de 13,2 de miliarde de metri cubi de gaze (echivalentul a 464,6 de miliarde de ft³), conform consultantului independent – DeGolyer & MacNaughton. Societatea deține  acorduri petroliere pentru nouă perimetre de explorare on-shore din România cu o suprafață totală de aproximativ 17.650 km2. În total, din 1997, în perimetrele aflate în concesiune, au fost făcute peste 70 de noi descoperiri de gaze, (aproximativ 3,8 miliarde m3 în termeni de producție cumulată), ceea ce reflectă o rată de succes de 66% pentru pentru forări de explorare finalizate.

Societatea a încheiat o serie de parteneriate și alte acorduri de investiții comune pentru explorarea și dezvoltarea perimetrelor licențiate, atât în străinatate, cât și în România. În Slovacia și Polonia, Societatea deține cote de participare de 25% și 30% în parteneriate și, respectiv, în acorduri pentru explorarea, dezvoltarea și producția a cinci perimetre de explorare.

Pe teritoriul României, Societatea deține participații (cuprinse între 37,5% și 50%) în două alte perimetre. De asemenea, Romgaz are o serie de acorduri de colaborare cu Lukoil, Vanco, Amromco Energy și Schlumberger Logelco, alături de alte contracte de asociere (joint venture) pentru explorarea, dezvoltarea sau reabilitarea diverselor perimetre sau instalații din România și din străinătate.
Romgaz este, de asemenea, cel mai mare operator de înmagazinare subterană de gaze naturale din România. Societatea operează 6 depozite subterane de înmagazinare cu un volum total de lucru de 2,76 miliarde m3 și, potrivit ANRE, în 2012, a avut o cotă de piață pentru înmagazinare subterană a gazelor naturale în România de 90%.

Societatea a intrat recent în sectorul de producere a energiei electrice prin achiziționarea, în februarie 2013, a centralei termoelectrice de la Iernut, care are o capacitate instalată de 800 MW.

Romgaz a înregistrat, în primele șase luni ale anului 2013,  EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozit, depreciere și amortizare) de 1,1 miliarde Lei (342 de milioane de dolari SUA), comparativ cu 1,2 miliarde Lei (371 milioane de dolari SUA), în primele șase luni din 2012 și venituri de 3,8 miliarde Lei (1,16 miliarde de dolari SUA); 4,2 miliarde Lei (1,27 miliarde de dolari SUA) și 3,5 miliarde Lei (1,06 miliarde dolari SUA), în exercițiile financiare încheiate la 31 decembrie 2012 , respectiv 2011, 2010.

Romgaz înregistrează marje de EBITDA ridicate în mod constant, acestea atingând 48,3% în 2012 și 58,7% în prima jumătate a anului 2013, comparativ cu 46,2% în 2011.

Legislația din România privind distribuirea profitului înregistrat de companiile deținute de stat prevede ca cel puțin 50% din profitul realizat de companie să fie distribuit sub formă de dividende. Pentru anii 2011 și 2012, Romgaz a înregistrat rate de distribuție a dividendelor de 79% și respectiv  95%. Romgaz estimează să plătească dividende de aproximativ 85% din profitul net al  anului 2013, în funcție de poziția financiară și necesitățile de investiții ale companiei.

Piața gazelor naturale din România

Din cele 18 de țări din zona Europei Centrale și de Est, România se poziționează pe locul trei ca PIB total înregistrat în 2012 și pe locul doi ca număr de populație – 19 milioane de locuitori. Guvernul României a aplicat politici macroeconomice responsabile ce au rezultat într-un nivel redus și în scădere a datoriei publice și a deficitelor bugetare.

România este a doua cea mai mare piață de gaze naturale din Europa Centrală și de Est, după Polonia, cu un consum cifrat la 13,5 miliarde de metri cubi în 2012.

Guvernul român a demarat procesul de liberalizare a prețurilor la gaze. Ca parte a acestui proces, consumatorii au deja posibilitatea de a-și alege furnizorul. Guvernul intenționează să încheie procesul de liberalizare a prețului gazelor pentru clienții non-casnici până în 2014 și pentru consumatorii casnici până în 2018.