Noua facilitate de comprimare de pe Structura Roman asigură accesul la un volum de 500 milioane metri cubi de gaze naturale. În urma testelor efectuate, a fost înregistrat un aport de debit de 176.000 m3/zi, urmând ca acesta să crească pe perioada exploatării.

De asemenea, compania precizează că prin finalizarea acestui proiect este compensată scăderea energiei de zăcământ cauzată de depletarea formaţiunilor productive şi se realizează o creştere a factorului de recuperare. Totodată, se îmbunătăţeşte accesul gazelor în Sistemul National de Transport, cu efect pozitiv asupra serviciilor de furnizare şi distribuţie gaze din jumătatea nordica a Moldovei.

Romgaz mai anunţă că alocă resurse în creştere pentru reabilitarea şi modernizarea facilităţilor existente şi pentru noi investiţii care vizează atingerea performantelor operaţionale necesare menţinerii furnizării de gaze la nivelul actual, cât şi pentru satisfacerea creşterii consumului.

S.N.G.N. Romgaz S.A. este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%. Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909. AGERPRES