Într-o postare pe facebook, reprezentanţii PSD spun că românii devin ”ciumaţii Europei”. Reacția social democraților survine în contextul în care mai multe state au anunţat restricţii la frontiere pentru cetăţenii români.

Se pare că Guvernul Orban este responsabil pentru această situaţie, subliniează PSD, deoarece strategia de luptă contra pandemiei ”a eşuat” complet.

”Românii devin ciumaţii Europei, iar pentru asta trebuie să-i mulţumim guvernului Orban! Dramatic este faptul că strategia lor de luptă contra pandemiei a eşuat, iar românilor li se închid graniţele Europei”, susţin reprezentanţii PSD.

Ne-au dus în zona roșie

Totodată, social democrații susțin președintele Iohannis, alături de premierul Ludovic Orban nu au făcut altceva decât să aducă România ”în zona roșie”, furând din banii publici.

”Pentru a-şi continua furturile din bani publici, Iohannis şi Orban au dus România în ”zona roşie”. La asta se pricep! Să distrugă tot – economie, locuri de muncă, nivel de trai”,  se mai arată în postare.

În urmă cu câteva ore, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că Lituania își închide granițele pentru români.

Potrivit MAE, Guvernul lituanian a hotărât ca, începând din data de 13 iulie 2020, să interzică accesul pe teritoriul Lituaniei pentru rezidenții din România. Aceste măsuri fac obiectul unei reevaluări săptămânale bazate pe evoluția situației epidemiologice din România, se arată într-un comunicat oficial.

Sunt exceptate de la această măsură persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Lituania pentru întoarcerea în țara de reședință, precum și alte categorii specifice de persoane, mai informează MAE.