Piaţa auto a crescut în primul semestru cu aproape 18 procente, vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale depăşind 55.000 unităţi, în timp ce doar la autoturisme avansul a fost de 16,2%, iunie  fiind cea mai bună lună a pieţei auto din ultimii şase ani, conform datelor APIA. În continuare, vânzările pe piaţa din România sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind în primele şase luni din 2015, de 77%, în scădere totuşi, faţă de situaţia la cinci luni, când ponderea era de 81%. Cei care caută un automobil în prezent se uită mai mult ca oricând la sistemele de siguranţă. Nu e de mirare, având în vedere că România se află pe locul doi în UE după numărul de morți din accidente rutiere. Cu o rată de 91 de persoane decedate la un milion de locuitori, România este depășită doar de Letonia (106 de persoane decedate la un milion de locuitori) în rândul statelor membre UE, conform unui document publicat de Comisia Europeană. Media la nivelul UE este de 50,5 persoane decedate la un milion de locuitori, iar Malta, Olanda, Suedia și Marea Britanie continuă să raporteze cele mai mici rate de decese din accidente rutiere, cu mai puțin de 30 de persoane decedate la un milion de locuitori.

„Clienții sunt acum tot mai atenți la echiparea auto­mobilului cu sisteme de siguranță. Dacă în 2007 nu interesa pe nimeni dacă mașina are sau nu sistem ABS, acum tot mai mulți optează pentru echipamente suplimentare precum air­baguri pentru genunchi, sisteme de asistență pre-crash. Acum cel puțin 20% din vânzările noastre reprezintă automobile echipate cu sisteme opționale de creștere a siguranței. Cei care au familie, copii sunt acum mult mai atenți și doresc airbaguri pentru locurile din spate pentru a-l proteja pe copil, ceea ce reprezintă o schimbare puternică față de anul 2007“, a spus Bogdan Florea, brand manager al Volkswagen autoturisme în cadrul Porsche România.

Sisteme de siguranţă suplimentare în echiparea standard

Uniunea Europeană şi-a propus reducerea la jumătate a numărului total de decese în accidente rutiere în spațiul comunitar până în anul 2020, începând din 2010 şi după decizia de introducere obligatorie a sistemului de control al stabilității (ESP) pe toate mașinile, de anul acesta, forul european recomandă producătorilor introducerea standard a unor sisteme de siguranţă suplimentară precum sistemul de avertizare la părăsirea benzii de circulație, sistemul de avertizare anti-coliziune sau de recunoaștere a pietonilor. Din ce în ce mai mulţi constructori oferă în echiparea standard sisteme de siguranţă suplimentare. Spre exemplu, la Skoda chiar şi cel mai mic model, Citigo, este excelent dotat la capitolul siguranţă, modelul având cinci stele la testele EuroNCAP. Citigo oferă în pachetul standard o gamă largă de echipamente de siguranță, printre care ESP, ASR, ABS, MSR, EDS, HHC şi RKA. Pe lângă airbag-urile frontale pentru șofer și pasager, echiparea standard cuprinde și airbag-urile speciale pentru cap şi torace pentru protecția în caz de coliziune laterală a ocupanților locurilor din față.

„Toate modelele Skoda au cinci stele la testele EuroNCAP şi sunt dotate cu sisteme de siguranţă, astfel orice client primeşte siguranţa maximă inclusă în preţul maşinii“, ne-au declarat oficialii Skoda România.

Printre sistemele opţionale pe care la întâlnim la din ce în ce mai mulţi constructori auto, se numără tempomatul automat şi tehnologia de asistenţă activă la parcare. Primul identifică, în limitele sistemului, distanţa faţă de autovehiculul care se deplasează în faţă, adaptează viteza împreună cu sistemul de reglare automată a vitezei şi avertizează în cazul frânării bruşte. Din sistem face parte funcţia City de frânare de urgenţă, care la viteze de deplasare de sub 30 km/h poate contribui la evitarea accidentelor cu impact frontal sau la reducerea urmărilor acestora. Tehnologia de asistenţă activă la parcare, ajută şoferul să parcheze în spaţii strâmte şi avertizează cu privire la orice obstacol.