Astfel, Christian Tour, cel mai mare operator de chartere din România, a înregistrat vânzări de 4 milioane de euro în cele patru zile ale Târgului de Turism al României, cu 30% mai mult față de ediția din primăvara anului trecut a evenimentului găzduit de Romexpo. Pachetele speciale lansate la târg au fost disponibile și în toate agențiile Christian Tour și agențiile partenere din țară, precum și online, pe site-ul www.christiantour.ro, astfel că românii care nu au putut ajunge la Romexpo au avut posibilitatea să-și cumpere o vacanță în aceleași condiții și la aceleași prețuri.

Reducerile Early Booking de până la 50% cumulate cu ofertele create special pentru târg au adus companiei peste 9.000 de cumpărători la standul agenției și în sediile din țară, care și-au rezervat, în principal, un sejur pentru sezonul estival 2019, dar au cumpărat și vacanțe de Paște și 1 Mai. Valoarea totală a vânzărilor în aceste patru zile ale târgului se ridică la 4 milioane de euro, costul mediu al unui pachet turistic fiind de aproximativ 430 de euro de persoană.

În ceea ce privește destinațiile externe preferate de români, cele mai multe rezervări s-au făcut în Grecia, peste 3.300 de persoane achiziționându-și vacanțe într-o stațiune elenă. Pe locul secund în topul destinațiilor preferate de vizitatorii târgului a fost Turcia, în special stațiunea Antalya, preferată mai ales de familiile cu copii. Topul trei al destinațiilor solicitate de români în cele patru zile este completat de Egipt, către care Christian Tour va opera în acest sezon șapte avioane charter pe săptămână, cu plecare din București, Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara și Iași.

Cele mai scumpe pachete cumpărate pe durata târgului au fost în Hurghada, unde un grup de 19 persoane a plătit aproape 13.400 de euro pentru un sejur, și în Țările Nordice, unde un grup de 12 persoane a achitat peste 12.400 de euro pentru un circuit.

În ceea ce privește destinațiile exotice, cele mai căutate pachete pe durata târgului au fost sejururile de 7 nopți, în regim all inclusive, în Punta Cana (Republica Domnicană), iar printre destinațiile noi cerute de turiști s-au numărat Jamaica și Cuba.

 

“Ținând cont de tarifele foarte bune, Punta Cana are toate șansele să devină noua Antalye. Turiștii sunt extrem de încântați de condițiile pe care le găsesc în hotelurile de 4 și 5 stele, de meniurile din restaurante care includ fructe de mare, pește, fructe exotice precum ananas, papaya și fructul pasiunii, de plaje și de activitățile la care pot lua parte”, a declarat Cristian Pandel, acționarul principal al companiei Christian Tour.

Și destinațiile interne au fost căutate de turiștii români; cei care au cumpărat vacanțe zilele acestea s-au orientat în special spre litoralul românesc, unde Mamaia și Eforie Nord au fost cele mai solicitate stațiuni, și zona balneară. Mulți dintre vizitatorii standului s-au prezentat cu tichete de vacanță.

“Toate aceste cifre confirmă faptul că românii călătoresc din ce în ce mai mult, au prins gustul vacanțelor atât în țară, cât și peste granițe. Călătoriile fac parte din viața noastră mai mult decât în orice alt secol, pentru că vacanța nu mai este și nu trebuie să fie un lux, ci o necesitate; de aceea ofertele create de Christian Tour pentru Târgul de Turism au fost gândite în așa fel încât să fie accesibile unui număr cât mai mare de vizitatori”, a subliniat Cristian Pandel.

De altfel, în România, o mare parte din vacanțele la mare, munte sau în stațiunile balneare de Paște sau de vară s-au vândut pe vouchere de vacanță rămase de anul trecut.
La rândul său, tuoroperatorul Paralela 45 se așteaptă ca cererea pentru litoral să crească imediat după distribuirea voucherelor aferente acestui an.

Circuitele pe toate continentele și sejururile de vară au fost cele mai căutate vacanțe în perioada târgului de turism de la București, la stand, online, în agențiile proprii ale turoperatorului Paralela 45 și în peste 2.500 de agenții partenere. Valoarea totală a vânzărilor în aceste zile a ajuns la 1,8 milioane de euro.

Valoarea medie a unei rezervări a fost de 650 de euro/persoană, datorită circuitelor turistice vândute, în creștere cu 100% față de anul 2018.

„Cele mai căutate au fost cele de Rusia (Transsiberianul, care oferă o experiență unică pe traseul legendarei căi ferate ce leagă Moscova de Orientul Îndepărtat), ori circuitele în Israel, Iordania și Egipt. Cel mai scump circuit turistic vândut în cadrul târgului de turism, în Australia și Noua Zeelandă, de 15 zile, a costat 9.100 de euro/2 persoane, urmat de unul în Mexic, de 4.600 de euro, pentru 2 persoane”, anunţă Paralela 45.

 

Cel mai mare volum de vânzări s-a înregistrat însă pentru vacanțele cu zboruri charter în Turcia, Grecia, Spania, Cipru, Egipt și Tunisia, urmate de sejururile în Italia, Portugalia, Bulgaria și România. Au fost căutate în special pachetele de vacanță cu tarife de aproximativ 600 – 700 de euro/persoană, reduse cu până la 45% prin programul Early Booking.

“Românii s-au obișnuit să cumpere vacanțe în perioada de Early Booking pentru avantajele oferite de acest program, reducerile de tarife oferite de partenerii hotelieri și posibilitatea de a-și aleage pachetul de care și-l doresc. Vin la târgul de turism, în agenții, ori cumpără online folosind orice mijloace de plată. Tarifele anunțate conțin toate taxele și nu au surpriza unor costuri ascunse. Transparența prețurilor este ceea ce așteaptă și ei”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

De asemenea, TUI TravelCenter, cea mai mare rețea de agenții de turism din România, a vândut în cadrul Târgului de Turism al României cu 20% mai multe vacanțe decât la ediția de anul trecut, însă vânzările online de sejururi de pe perioada târgului au crescut de trei ori.

În cadrul târgului, TUI TravelCenter a înregistrat vânzări de 1,2 milioane de euro, iar în agenții si pe siteul www.tui-travelcenter.ro, în aceeași perioadă de 4 zile, a vândut  de 1,5 milioane de euro, a informat într-un comunicat. Din suma totală, 17% au reprezentat vânzările online.

„Am constatat creștere puternică a numărului de rezervări online în perioada târgului. Din ce în ce mai mulți români preferă să cumpere de acasă vacanțele, beneficiind de discounturile foarte mari din perioada târgului. Cu doar câțiva ani în urmă, procentul celor care cumpărau online era mult mai mic”, a declarat Cosmin Marinof, directorul de vânzări al TUI TravelCenter.

Anul 2019 a debutat bine pentru turism, chiar dacă prețurile vacanțelor externe au crescut ușor. În ofertele TUI TravelCenter au existat multe curse charter spre Grecia și Turcia care, practic, au fost vândute înaintea târgului.

 

„În perioada noiembrie-februarie sunt cele mai mari discounturi făcute de agenții, iar în cele patru zile care mai sunt din această lună cei care cumpăra vacanțe mai pot beneficia de reduceri de până la 53% pe unele destinații. Chiar dacă prețurile cresc ușor în acest an, la nivel anual, acest lucru se va simți în perioada de după 1 martie, pentru că, deocamdată, discouturile de Early Booking anulează, practic, majorările de prețuri”, a arătat Cosmin Marinof.

Cele mai căutate destinații la târgul de turism au fost Turcia, Grecia, România, Bulgaria, dar și destinațiile exotice, dintre care s-a remarcat Bali.  În acest an s-a resimțit un plus adus de voucherele de vacanță, ceea ce face ca destinațiile interne să se caute din ce în ce mai bine, mai ales că în ultimii ani oamenii încep să aibă mai mult de o vacanță pe an, una în țară și alta în străinătate Valoarea medie a pachetelor vândute la târg a fost de 500 de euro.

„Turiștii  se orientează tot mai mult către agenții care ofera încredere, țin cont de brand și nu mai aleargă chiar la toate ofertele cu 10 euro mai ieftine. Ca atare, prețul contează, însă nu este cel mai important (ceea ce era normal să se întâmple). Mai există, însă, și turiști care pun pe primul plan cei 20 de euro discount la o vacanță de 1.000 de euro, în detrimentul calității pachetului de vacanță (nu îi interesează unde rezervă, cine le garantează vacanța, cu ce aeronave zboară, ce companii și multe altele)”, a explicat directorul de vânzări al TUI TravelCenter.