Peste 137 de miliarde de dolari vor cheltui anul acesta utilizatorii pe jocuri video, la nivel global, ceea ce reprezintă o creştere de 13% faţă de anul trecut. Jocurile pe mobil vor acapara cel mai mare segment 25,5%, adică 70 de miliarde de dolari. Acest lucru înseamnă că pentru prima dată jocurile pe mobil vor aduce cei mai mulţi bani. Consolele precum PlayStation, Xbox sau Nintendo Switch vor reprezenta 35 de miliarde de dolari, iar jocurile pe PC aproximativ 33 de miliarde de dolari, conform ultimului raport Global Games Market al celor de la Newzoo. 

În ţara noastră, industria de gaming a înregistrat o cifră de afaceri de 145,3 milioane de dolari în 2016, potrivit unui studiu realizat de Asociaţia Dezvoltatorilor de Jocuri din România (RGDA). Studiul realizat de RGDA a relevat că în industrie activează peste 80 de studiouri. Peste 50 dintre acestea dezvoltă jocuri în Bucureşti în timp ce peste 16 companii îşi desfăşoară activitatea în Cluj, Timişoara, Braşov şi Iaşi. În ceea ce priveşte activitatea, 85% din studiourile din România sunt specializate pe dezvoltare de jocuri noi, iar 15% din studiouri se focalizează pe servicii de specialitate pentru industrie. 

Cele mai mari companii dezvoltatoare de jocuri din România sunt Ubisoft România, Electronic Arts România, Gameloft România, Amber Studio, Bandai Namco Entertainment România, King Games Studio,  şi AMC Pixel Factory.

EA Electronic produce în România jocul FIFA, declarat cel mai popular joc video din lume. Cea mai recentă ediţie, “FIFA 19“, a fost creată în ţara noastră. “Este o mare onoare și responsabilitate ca unul dintre cele mai mari jocuri din lume să fie creat aici, în țara noastră, de o echipă atât de diversă de talente din tech și entertainment.În fiecare an, ne străduim să oferim cea mai bună experiență pentru jucătorii din toate colțurile lumii, iar întreaga noastră echipăeste foarte mândră de FIFA 19”, a declarat Vlad Beu, Supervising Development Director, Electronic Arts România. EA România este prezentă în țara noastră din 2006, timp în care a dezvoltat mai multe jocuri recunoscute global, precum FIFA, Need for Speed, UFC și, începând cu acest an, NHL. Echipa multidisciplinară de români care lucrează la dezvoltarea unora dintre cele mai populare serii de jocuri video din lume este compusă din peste 1.500 de oameni, cu expertiză în diverse domenii: producători, ingineri de software, designeri, manageri de proiect, animatori, graficieni, experți UX, specialiști de testare și multe altele.

 

Un alt joc care este foarte popular şi la care au lucrat români este „Assassin’s Creed Odyssey“. La dezvoltarea jocului a lucrat o echipă de peste 200 de developeri și game testeri din studioul Ubisoft București, contribuind la recrearea creaturilor mitice, dar și la gameplay-ul naval sau abilitățile speciale și de luptă ale personajelor. Echipa de dezvoltare din București a fost responsabilă de randarea și simularea apei, fiind prima care a reușit să introducă textura 3D a spumei formate la suprafață, pentru o experiență de joc cât mai autentică. De asemenea, arenele de luptă și anumiți inamici foarte puternici sunt rezultatul eforturilor celor din studioul local.  Ubisoft a intrat pe piaţa locală în 1992, iar în prezent are 1.700 de angajaţi. Studioul Ubisoft din Bucureşti a lucrat de-a lungul timpului la cele mai mari branduri precum: „Assassin’s Creed“, „Watch Dogs“, „Ghost Recon“ şi „Just Dance“. Printre pionierii industriei dezvoltatorilor de jocuri video din România se numără şi AMC Pixel Factory, activă de peste 20 de ani. AMC şi-a legat numele de reuşite importante din domeniu jocurilor cum ar fi: „Call of duty“, „World of Tanks“, „The Witcher III“, „Mafia“ sau „Resident Evil“. AMC are în palmares colaborări repetate cu producători precum Sony, Warner Bros Games, Disney sau Zynga. Compania are în prezent 40 de angajaţi.

Români şi-au făcut loc printre giganţi

Una dintre cele mai active companii când vine vorba de jocuri pe platforme mobile este Gameloft. Filiala locală a contribuit la titluri precum „Modern Combat 5: Blackout“, „Sniper Fury“, „Brothers in Arms 2: Global Front“, „Blitz Brigade“ şi „Brothers in Arms 3: Sons of War“, „Asphalt Street Storm Racing“ şi „Iron Blade: Medieval Legends“. Numele King Digital Entertainment poate că nu spune nimic, însă această companie se află în spatele unor titluri precum „Bubble Witch Saga“, „Candy Crush Saga“ sau „Gospo’s Great Adventure“. Angajaţii din Bucureşti ai firmei au dezvoltat de-a lungul timpului aceste jocuri şi creează altele noi. Printre companiile româneşti de jocuri se numără Killhouse Studios, fondat în 2012 la Bucureşti, care produce jocul „Door Kickers“. Rikodu Studios este un studio de jocuri din Cluj. Compania lucrează la „Second Hand: Frankie’s Revenge“, un joc multiplayer cooperativ rapid. Tot din Cluj este Angry Mob Games. Creat în 2007, studioul are în portofoliu mai multe titluri precum „Guerilla Bob“, „Predators, „Muffin Knight“, „AVP: Evolution“, „Toysburg“, iar cel mai recent este jocul multiplayer de luptă „Brawlout“. Studioul White Pond Games a fost creat anul trecut la Bucureşti, iar jocul creat se numeşte „Urban Strife“, un joc tactic turn-based. Critique Gaming este format dintr-o echipă de şase membri, iar jocul lor creat la Bucureşti se numeşte „Interrogation“, un joc narativ de investigaţii. 

 
  • 7.000 dintre cei peste 100.000 de angajaţi din industria IT&C lucrează în prezent în sectorul de gaming.
  • 2.390 de lei  acesta este salariul unui game tester entry level la Ubisoft. Se oferă în plus și tichete de masă.
  • 40% dintre utilizatori preferă să se joace online sau pe platforme sociale, în timp ce 29% preferă consolele
  • 65.35 milioane de fani are jocul Texas Holdem Poker, fiind pe primul loc în lume
  • 53% dintre jocuri sunt dezvoltate în prezent pentru PC sau Mac în timp ce 38% sunt pentru telefoane și tablete
  • 157.68 milioane de unități PlayStation 2 a vândut Sony, aceasta fiind cea mai populară consolă din lume
  • 137 de milioane de dolari a costat dezvoltarea celui mai scump joc video din lume Grand Theft Auto V. Jocul a avut încasări de 1 miliard de dolari în primele trei zile de comercializare