Eurodeputatul PNL Rareș Bogdan și liderul delegației române din PPE, a venit cu o soluție radicală după ce mai mulți pădurari au fost uciși în ultimele luni. El a vorbit despre trecerea fondului forestier în subordinea Ministerului Apărării Naționale.

Liberalul a explicat că această măsură a fost introdusă în Germania în anul 1979 și, astfel, cei care au atentat la „aurul verde” au intrat în conflict direct cu armata, ceea ce a împiedicat aplombul exploatărilor forestiere, precum și violența împotriva pădurarilor.

„Vă spun eu acum. Soluția pe care a adoptat-o Germania în 1979. Germania a trecut fondul forestier, toate pădurile Germaniei, în subordinea Ministerului Apărării din Germania și este păzit de armată. Deci în momentul în care te atingi de «aurul verde» sau te atingi de fondul forestier, sau te atingi de pădurari, de cei care apără «aurul verde» intri direct în conflict cu Armata”, a afirmat, vineri, eurodeputatul Rareș Bogdan, la B1 TV.