Prima rachetă spaţială proiectată şi realizată de către Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) va fi lansată la începutul lunii octombrie de pe suprafaţa Mării Negre, cu sprijinul Marinei Militare, ROMATSA şi Aviaţia Militară. Racheta Helen este realizată în trei trepte, capabilă să atingă, în zbor suborbital, spaţiul cosmic.

Lansarea rachetei Helen va oferi un spectacol de proporţii astronomice. Întreg ansamblul are o greutate  de lansare de peste 2.000 de kilograme, la proceduri vor mai participa două nave militare de mari dimensiuni şi trei ambarcaţiuni uşoare, iar transportul aerian din zonă va fi întrerupt. Racheta va fi transportată în stratosferă, la 14.000 de metri altitudine, cu ajutorul celui mai mare balon solar din lume, realizat tot de ARCA.

În stratosferă, motorul primei trepte va fi iniţiat şi va accelera racheta la viteză supersonică. După terminarea combustibilului primei trepte, automatul de bord va declanşa pornirea celei de-a doua trepte, urmată de treapta a treia. Treapta a treia transportă sarcina utilă, formată din capsula presurizată European Lunar Lander (ELL).

0-37030-capital0002racheta.jpgCapsula transportă echipamente de urmărire şi telemetrie prin radio şi satelit, camere de luat vederi etc. Aceasta va fi scoasă în spaţiu de către treapta a treia, urmând apoi procedura de reintrare în atmosfera terestră şi de aterizare în Marea Neagră prin paraşutare.

Un proiect revoluţionar

„Construcţia propriu-zisă a navei a durat un an şi la ea a participat o echipă de 12 tehnicieni, echipa totală a proiectului având 40 de oameni”, spune Dumitru Popescu, coordonatoul proiectelor ARCA, pentru capital.ro. Subliniază însă că întreg proiectul are la bază o serie de inovaţii tehnice: cel mai mare balon solar din lume, prima lansare de balon de pe suprafaţa apei, prima lansare de rachetă de pe suprafaţa apei, întreg sistemul de stabilizare este inovator. În plus, combustibilul este unul de tip ecologic, apă oxigenată în concentraţie de 70%.

„Lansarea are două obictive. Unul este acela de a realiza primul zbor spaţial românesc, iar al doilea este o repetiţie în vederea participării la competiţia Google Lunar X Prize, o competiţie astronautică al cărei mare premiu este în valoare de 20 de milioane de dolari”, explică Popescu. Google Lunar X Prize este o competiţie lansată de compania Google şi se adresează acelor proiecte finantaţe măcar în proporţie de 90% din bani privaţi. Obiectivul este trimiterea unui robot pe suprafaţa lunii care să călătorească 500 de metri şi să trimită imagini pe pământ. Echipa care va atinge obiectivul înainte de data de 31 decembrie 2012 va primi un premiu în valoare de 20 de milioane de dolari. După această dată, premiul scade la 15 milioane şi cea de-a doua aselenizare va fi recompensată cu 5 milioane de dolari. Până în prezent s-au înscris 21 de echipe din toată lumea.

Prima misiune românească pe lună, în 2012

0-37029-capital0001racheta.jpg„Ne cunoaştem concurenţii şi în mod direct. Pe primul loc în topul favoriţilor de pe site-ul competiţiei este o echipă multinaţională,  dar credem că după lansarea din octombrie o să fim în topul clasamentului”, spune coordonatorul echipei care acum se află pe locul trei în clasament.

Misiunea pe lună va avea loc în 2012, materialul video va rămâne în proprietatea ARCA, dar nu s-a hotărât încă dacă vor fi puse la dispoziţia marelui public gratuit sau vor fi vândute unor companii media. „Cu siguranţă vom transmite toate imaginile înregistrate în timpul misiunii, pentru că aşa cere Google, dar nu ştim apoi ce vom face cu ele”, mărturiseşte Dumitru Popescu.

Mai este nevoie de bani

Echipa ARCA nu se află însă la prima competiţie de acest gen. În 2002, a participat la Competiţia Internaţională Ansari X Prize, o competiţie adresată sectorului privat şi care avea ca ţintă zborul unei rachete cu om la bord care să atingă altitudinea de 100 de kilometri, suborbital, adică la limita unde începe spaţiul cosmic. ARCA a testat, cu succes, primele subansamble de rachetă, reuşind în 2004 să fie a doua echipă din X Prize, care a lansat o  rachetă cu combustibil lichid.

0-37031-capital0003racheta.jpgÎn 2005, ARCA iniţiază conceptul de Stabilo, rachetă cu module sferice, care eficientizează mult conceptul de zbor. Pactic, ideea de rachetă stabilă a împins ARCA să se înscrie în Competiţia Google Lunar X Prize, reuşind să fie singura echipă înscrisă în toate etapele X Prize-ului. Din 2006, au avut loc două mari teste de zbor cu balon solar purtând subansamble de rachetă la înălţimi de peste 10.000 de metri. În scurt timp va avea loc zborul complet al complexului rachetă Helen, zbor prin care se testează capacităţile lansatorului modulului lunar ELE.

Primul zbor românesc pe lună va fi promovat prin mai multe activităţi premergătoare, scopul misiunii fiind acela de a trimite pe lună o sondă capabilă să captureze imagini foto şi video HD. „ARCA are rachetele, are tehnologia, mai este nevoie de bani şi de multă, multă, energie. Visul ARCA Lunar este acela de a uni cât mai mulţi oameni, ducând visele românilor pe Lună, pe un suport magnetic capabil să rămână acolo decenii întregi, o adevărată Capsulă a Timpului”, scrie în comunicatul de presă al celor de la ARCA.