Ministerul Apărării Naţionale (MApN) ar putea lansa în această săptămână procedura de achiziţie publică a sistemelor de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă, a anunţat, marţi seară, într-o emisiune la Antena 3, ministrul Mihai Fifor.

El şi-a exprimat speranţa că sistemele respective, care au fost aprobate în şedinţa de guvern de săptămâna trecută, să poată fi contractate până la finalul acestui an.

‘Probabil săptămâna aceasta vom porni procedura de achiziţie. Eu sper ca până la finele anului să încheiem contractul pentru sistemele mobile de lansatoare de rachetă antinavă care vin şi protejează litoralul’, a precizat Fifor.

Acesta a subliniat, de asemenea, că procedura pentru achiziţia a patru corvete multifuncţionale se află în derulare.

Pe de altă parte, ministrul a declarat că MApN are discuţii avansate cu partenerii portughezi pentru achiziţia imediată a încă cinci aeronave F16. El spune că alte 36 de aparate de zbor F16 vor fi cumpărate de România în baza unui proiect care se va întinde pe mai mulţi ani.

MApN va plăti, până la finalul lunii septembrie, al doilea sistem de rachete Patriot

Ministerul Apărării Naţionale va efectua, la sfârşitul lunii septembrie, plata pentru cel de-al doilea dintre sistemele de rachete sol-aer Patriot achiziţionate de România, a anunţat Fifor.

Totodată, oficialul MApN a anunţat că primul sistem care a fost achitat din bugetul pe anul trecut va intra în ţară anul viitor.

‘Anul trecut am reuşit şi am plătit primul sistem de rachete Patriot. A fost o discuţie îndelungă privind cele şapte sisteme pe care România le achiziţionează, sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare. Discutăm de un sistem extrem de performant care ne protejează spaţiul aerian şi care ne aşază la masa mare. Practic, intrăm în clubul select al ţărilor care deţin sistemul acesta de apărare. Deja, în 2019, va intra în ţară primul sistem Patriot, cel pe care deja l-am plătit. Anul acesta suntem pregătiţi să îl plătim pe al doilea, undeva la sfârşitul lunii septembrie cel mai probabil facem plata’, a afirmat Fifor.

El a menţionat, de asemenea, că MApN a plătit, în acest an, primul sistem de rachete sol-sol cu bătaie mare HIMARS, care face parte dintr-un proiect de înzestrare a armatei de aproximativ 15 milioane de dolari.