Prima în top este Olanda, care a urcat de pe al doilea loc, în 2014, pe primul, în 2015. Al doilea loc este ocupat de Danemarca, urmată de Suedia (care ocupa primul loc anul trecut), Norvegia, Finlanda, Singapore și Luxemburg.

O surpriză o reprezintă România, care ocupă locul 16 în Europa, aflându-se peste state precum Franța, Spania, Italia sau Grecia, și locul 20 în lume.

Țările care au obținut cel mai mic punctaj sunt El Salvador, Oman, Kuweit, Mongolia, Algeria, Arabia Saudită, Cambodgia, Laos, Libia și Irak, conform Digi24.

Topul realizat de Education First arată că engleza este vorbită cel mai bine de tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, iar femeile vorbesc mai bine engleza decât bărbații, în aproape toate țările, dar și în raport cu grupa de vârstă din care fac parte.